Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală (1) Continuăm prezentarea studiilor legate de efectele derivaţilor din fluor asupra sănătăţii umane. În 1988, Laboratorul Naţional Argonic (Illinois, SUA) confirma faptul că fluorul putea transforma celulele normale în celule canceroase. Deşi această descoperire părea alarmantă, puţine ţări au luat măsuri. Doctorul Ardi Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentară Preventivă din cadrul Universităţii din Toronto şi preşedinte al Asociaţiei Canadiene pentru Cercetare Dentară, a făcut nişte declaraţii uluitoare ziarului Tribune, la finele anului 1999. În acel interviu, Limeback explică: „Copiii mai mici de trei ani nu trebuie să folosească pasta de dinţi cu fluor sau să bea apă fluorizată, iar în Toronto bebeluşilor nu trebuie să li se mai dea apă de la robinet.” Acelaşi doctor declara într-un interviu: „Au fost deversate fluoruri contaminate în depozitele noastre de apă, aproape o jumătate de secol. Majoritatea aditivilor de fluoruri provin din curăţarea căminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei. Asta înseamnă că am administrat populaţiei fluoruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fără nicio vină au fost expuse la substanţe cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumulării de substanţe toxice din organism, repercusiunile asupra sănătăţii individului pot fi catastrofale.”Într-un studiu apărut „Applied Statistics” în anul 1977, D.J. Newell stabilea și el o legătură directă între fluorizarea resurselor de apă şi cancer. Interesant din acest punct de vedere este şi studiul lui I.A. Disney, publicat în „Community Dentistry and Oral Epidemiology” în 1990 privind utilizarea în şcoli a apei fluorizate. Alte studii demne de a fi citate: „Rata de incidenţă a cancerului osos în New York”, de M.C. Mahoney, publicat în „Amerian Journal of Public Health” în 1991, precum şi „Fluorizarea apei potabile şi osteosarcomul” de S. E. Hrudley, publicat de „Canadian Journal of Public Health” în 1990. Concluziile acestor studii afirmă că efectele fluorizării pot acţiona şi peste generaţii, provocând naşterea unor copii fără oase sau acefalici. Un studiu desfăşurat de Procter&Gamble în 1991 a demonstrat că, dacă se consumă doar jumătate din cantitatea recomandată de fluor, creşte semnificativ riscul de apariţie a defectelor genetice. În 1993, Institutul de Ştiinţă, Sănătate şi Mediu Înconjurător al Statelor Unite a ajuns la aceeaşi concluzie.Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociaţia Naţională pentru Apă Pură din SUA, a descoperit că în zonele în care s-a realizat fluorizarea apei numărul de copii născuţi morţi este mai mare cu 25% decât în cele în care apa nu este fluorurată. O altă analiză, realizată pentru Departamentul de Stat al Sănătăţii din SUA, arată că în zonele cu apă fluorurată numărul de persoane bolnave de sindrom Down este cu 30% mai mare decât în zonele în care apa nu este fluorurată. Cercetările realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la concluzii similare în America Latină: în zonele în care apa este fluorurată, cazurile de mortalitate infantilă şi malformaţii congenitale sunt foarte ridicate ca număr.Un studiu recent al Universităţii din Toronto a ajuns la concluzia că în cazul locuitorilor din zonele în care nivelul fluorului din apă este mai ridicat decât în alte părţi, riscul de producere a fracturilor de şold a crescut considerabil. Mai mult decât atât, s-a descoperit că fluorul modifică structura osoasă a fiinţei umane. Prezenţa unei cantităţi prea mari în componenţa scheletului uman e periculoasă, deoarece oasele devin mult mai fragile. Studii clinice realizate începând cu anii ‘90 în SUA au demonstrat că există o strânsă legătură între consumul de apă fluorizată şi fracturi. La data de 22 martie 1990, revista New England Journal of Medicine a publicat un studiu privind creşterea numărului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoză, fenomen legat de consumul de fluor. În acelaşi an şi pe parcursul următorilor doi, revista de specialitate a Asociaţiei Medicale Americane a publicat trei articole care vorbeau despre legătura dintre fracturile de şold şi fluorul adăugat în apă. Alte cercetări realizate începând cu 1991, în cadrul Programului Naţional de Toxicologie american, au arătat că există o creştere certă a cazurilor de osteosarcom, o formă de cancer care atacă oasele, la persoanele care ingerează frecvent fluoruri, fie din apa potabilă, fie din pasta de dinţi. Alt efect dovedit al fluorizării îl constituie blocarea sintezei colagenlui, ceea ce afectează grav atât oasele cât şi tendoanele, muşchii, pielea, cartilagiile, plămânii, rinichii şi traheea. În 1991, Centrul Regional de Combatere a Infestărilor din Akrom (Ohio) a dat publicităţii un raport care preciza că „s-a constatat decesul unei persoane după ingestia a 16 mg de fluoride. Este de ajuns 1/10 dintr-un gram de compuşi ai fluoridelor pentru a ucide un bărbat de 80 de kilograme”. Potrivit aceluiaşi centru, „pasta de dinţi fluorizată conţine până la 1 mg/gram de fluor”. Compania „Procter&Gamble” recunoaşte public că atât de familiarul tub de pastă „conţine teoretic suficient fluor ca să ucidă un copil mic”. La 27 iulie 1985, „Procter and Gamble” a făcut o prezentare ştiinţifică la Institutul Naţional pentru Ştiinţele Sănătăţii Mediului, intitulată cât se poate de semnificativ: Studii asupra carcinogenicităţii cu sodium-fluor la şobolani.Conform estimărilor ştiinţifice, cantitatea de fluor în apă nu trebuie să depăşească 1 ppm. Cu toate acestea, în multe zone din Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, nivelul depăşeşte 2 sau 3 ppm, fiind, în opinia doctorului Lames Patrick, om de ştiinţă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate al SUA, total inadecvat în scopuri terapeutice. De fapt, există ţări care consideră chiar şi 1 ppm o cantitate foarte mare. Este interesat de observat că în Japonia, de exemplu se utilizează indicele superior din a opta parte recomandată de guvernul nord-american.Consistenta listă a efectelor secundare a fluorului nu se încheie aici. Există şi alte efecte, mai subtile, ale fluoridelor asupra omului, cunoscute şi utilizate în lagărele germane şi gulagul sovietic. Fluorurile şi controlul mentalFaptul că apa potabilă din lagărele germane şi din gulagul sovietic era în prealabil puternic fluorizată a fost prezentat mult timp drept o dovadă a menţinerii normelor sanitar-biologice la deţinuţi. Această subită grijă faţă de om avea însă un revers cunoscut doar de câţiva. În realitate, fluorizarea intensă a apei de băut inducea în subiecţi obedienţă şi le afecta spiritul critic. Acest mic „detaliu” a rămas secret dintr-un motiv uşor de bănuit: în toate zonele urbane se practică, de câteva decenii, fluorizarea intensă a apei potabile. Potrivit cercetătorului Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sănătăţii, în timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher, gradul de fluorizare a apei în Irlanda de Nord s-a triplat. Conform lui Stephen, acest lucru nu a fost făcut în scop profilactic, pentru a se preveni apariţia cariilor, ci din dorinţa de a calma o zonă a ţării cu risc ridicat de conflict. Dacă a fost aşa, de unde ştia prim-ministrul că apa fluorizată avea proprietăţi de modificare a comportamentului individului?La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost create lagărele de concentrare. Nivelul tensiunii din lagărele de concentrare era extrem şi în orice moment s-ar fi putut isca revolte, însă germanii au găsit o metodă simplă şi ieftină de a menţine prizonierii liniştiţi şi letargici. Au descoperit că micile doze zilnice de fluor adăugate în apă drogau individul, afectându-i creierul şi menţinându-l supus. Această descoperire surprinzătoare putea fi folosită mai ales în ţările cucerite, pentru a menţine populaţia „sub control”.Fabrica I.G. Farben era cea care urma să producă aceste doze de fluor. Era o companie germană de produse chimice, una dintre cele mai mari din lume la vremea respectivă. Principala sa filială se afla aproape de lagărul de la Auschwitz, dintr-un motiv foarte simplu: mâna de lucru era „gratuită” şi departe de zonele bombardate de aliaţi. La sfârşitul războiului aliaţii controlau deja toate instalaţiile şi tehnologiile produse în laboratoarele Farben. A fost trimis aici un grup de cercetători conduşi de un om de ştiinţă pe nume Charles Elliot Perkins, expert în chimie, biochimie, fiziologie şi patologie. Acesta a fost informat despre metodele folosite de germani pentru supunerea prizonierilor, printre care figura şi utilizarea fluorului.Însă Perkins a făcut o greşeală: a spus prea multe lucruri adevărate. După cercetările făcute între 1940 şi 1950, el a declarat că fluorura din apă a produs modificări majore la nivelul creierului, mai precis în hipocamp. Înainte de a muri (se presupune că a fost asasinat), a declarat de multe ori că trebuie evitată fluorizarea globală. Înainte de începutul războiului, prin anii ’20, compania I.G. Farben a încheiat afaceri de milioane cu diverse companii şi personalităţi din Statele Unite, iar în timpul conflictului armat aceste afaceri s-au menţinut. Printre aceste firme şi personaje s-au aflat şi Henry Ford, General Motors Company sau Standard Oil al familiei Rockfeller.Toate aceste firme şi oamenii de afaceri multimiliardari au investit mari sume de bani pentru construirea de fabrici sub marca I.G. Farben, printre aceştia remarcându-se extrem de bogata familie Mellon. În 1933 a fost creat Melleon Institute, o fundaţie independentă care se ocupa cu finanţarea noilor descoperiri din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, printre ele aflându-se, în mod curios, şi „extraordinara substanţă profilactică pentru carii”. Relevant este faptul că familia Mellon a fondat uriaşa fabrică de aluminiu ALCO, cea mai mare producătoare de reziduuri toxice.Ştia guvernul american care erau efectele negative ale fluorului asupra sănătăţii? Au fost ascunse aceste informaţii pentru a proteja sinistra conspiraţie financiară, care folosea fluorul ca monedă de schimb? Şi, mai mult decât atât, deţinând aceste informaţii, cu ce intenţie au iniţiat cele mai puternice firme americane o campanie internaţională pentru promovarea folosirii fluorului în afara ţării lor?Nu există un răspuns convingător la această întrebare, dar este îngrijorător să observăm că mai mult de 60 de calmante care se vând astăzi pe piaţă folosesc fluorul în compoziţia lor. De exemplu, Diazepam, cunoscut şi sub numele de Valium, are efecte mult mai puternice prin fluorizare, dând naştere unui alt calmant puternic, Rohypnolul, care este produs de Roche Products, o filială a companiei I.G. Farben. Dar acest caz nu este unic. Stelazine, puternicul tranchilizant fluorurat este folosit şi astăzi în toate azilurile de bătrâni şi în ospiciile din toate lumea. În perioada anilor 1990, cercetările conduse de Phillis Mullenix, toxicologul de la Harvard, au arătat că fluorura în apă poate conduce la scăderea IQ-ului şi produce în cobai simptome ce pot fi asemănate cu hiperactivitatea şi deficitul de atenţie. Cu câteva zile înainte ca cercetarea ei să fie acceptată spre publicare, Mullenix a fost concediată din funcţia de şef a departamentului de toxicologie de la Forsyth Dental Center din Boston. Apoi aplicaţia ei pentru un grant de continuare a cercetărilor legate de fluorură şi sistemul nervos central a fost respinsă de Institutul Naţional de Sănătate din SUA (NIH) spunându-i-se că „fluorura nu are efecte asupra sistemului nervos central”.
