Nu sunt ce par a fi
luni, 4 august 2014
Barajul Vidraru la 98% din capacitate!
Piteştiul ar fi acoperit de ape dacă s-ar rupe barajul Vidraru
Autorităţile spun că şansele ca barajul Vidraru să se rupă sunt zero, pentru că încă mai are capacitatea de a acumula multă apă.
"Nimeni nu trebuie să se panicheze pentru că, peste acest nivel normal de retenţie, care în cazul lacului Vidraru este de 450 mil mc, fiecare lac de acumulare are capacitatea de a înmagazina undele de viitură. În cazul lacului Vidraru mai avem la dispoziţie câteva zeci de milioane metri cubi, iar riscul ca barajul Vidraru să se rupă este zero în acest moment", a declarat Cristian Barbu, şeful serviciului Dispecerat din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Argeş-Vedea (ABAAV).
Cu toate astea, dacă barajul ar ceda ar face ravagii APOCALIPSA s-ar abate asupra ARGEŞULUI. Datele oficiale susţin că, în situaţia în care barajul Vidraru ar ceda, viitura ar atinge 12 metri înălţime în Piteşti, iar oraşul Curtea de Argeş ar fi acoperit de ape în 20 de minute. După cum se ştie, în Argeş se află cel mai înalt baraj din ţară, Vidraru, al doilea ca mărime din România şi al cincilea din Europa.
Construcţia a fost începută în 1961 de către Gheorghiu Dej şi finalizată în 1966 de Nicolae Ceauşescu. Investiţia s-a ridicat, la vremea respectivă, la 1,5 miliarde de lei, iar dacă astăzi am vrea să mai construim un baraj în genul celui de la Vidraru, preţurile s-ar ridica la o jumătate de miliard de euro. La momentul punerii în funcţiune, barajul de pe Argeş era al cincilea din Europa şi al nouălea din lume. Azi, a rămas tot pe locul cinci pe continent, dar a coborât pe poziţia 27 în lume. Legat de acest baraj au fost create, de-a lungul timpului, scenarii mai mult sau mai puţin apocaliptice. Ce s-ar întâmpla dacă barajul Vidraru s-ar sparge, fie din cauza supraîncărcării, în urma ploilor, fie din cauza unui cutremur? Răspunsul oficial al autorităţilor la această întrebare este că barajul Vidraru a fost făcut să reziste la un cutremur de 9 grade Rihter şi mai are garanţie încă 60 de ani de acum încolo. Însă, conform "Planului de Apărare al Argeşului", împotriva dezastrelor, dacă s-ar întâmpla ca barajul Vidraru să se rupă, peste Argeş ar veni Apocalipsa. Datele oficiale susţin că, în situaţia în care barajul Vidraru ar ceda, viitura ar atinge 12 metri înălţime în Piteşti.
Într-un minut, apele ar acoperi Arefu, în patru minute Valea Iaşului şi în 13 comuna Albeştii de Argeş
Iată ce localităţi ar fi şterse de apele de pe harta judeţului, dacă, Doamne fereşte, barajul Vidraru s-ar rupe, dar şi în cât timp. În comuna Arefu, apele scăpate din chinga barajului ar ajunge într-un minut. Aici ar dispărea sub ape cabana „Casa Argeşeană", ruinele cetăţii Radu Negru şi satele Căpăţâneni-Ungureni şi Căpăţâneni-Pământeni. Ar urma comunele Corbeni şi Valea Iaşului, unde apa ar ajunge în patru minute. În 13 minute, cele peste 450 de milioane de tone de apă din baraj pot acoperi centrala Hidroeletrică şi comuna Albeştii de Argeş.
Oraşul Curtea de Argeş ar fi acoperit în totalitate de ape
Milioanele de tone de apă ajung în 20 de minute la Valea Danului şi în Curtea de Argeş. Din cauza poziţionării acestui oraş, apele l-ar acoperi în totalitate, viitura atingând peste 25 de metri înălţime. Scenariul apocaliptic continuă. Pradă apelor ar cădea comuna Băiculeşti, în 30 de minute, Merişani, în 41 de minute, Budeasa, în 53 de minute, şi Bascov, în 66 de minute.
În Piteşti, viitura ar atinge 12 metri în 72 de minute de la ruperea barajului
În Piteşti, apele ar pătrunde în 72 de minute, la o eventuală spargere a barajului Vidraru, iar viitura ar avea 12 metri înălţime. Ar fi inundate cartierele Găvana, Eremia Grigorescu, Popa Şapcă şi Tudor Vladimirescu, ultima localitate inundată fiind comuna Mărăcineni.
Barajul Goleşti ar acoperi de apă localităţile Călineşti, Căteasca, Topoloveni, Leordeni şi Răteşti
Pe raza judeţului nu se află doar barajul Vidraru, ci şi cel de la Goleşti, al doilea ca mărime din Argeş. Conform planurilor de apărare, ruperea barajului Goleşti ar duce la inundarea comunelor Călineşti şi Căteasca, în doar un minut. În 31 de minute ar fi inundat oraşul Topoloveni, iar în 54 de minute, comuna Leordeni şi Răteştiul.
Apele barajelor Râuşor şi Pecineagu pot distruge tot ce întâlnesc în cale
O fisură la barajul Râuşor, al treilea ca mărime din Argeş, ar inunda comuna Lereşti în doar 2 minute. Apa din Râuşor ar ajunge în Câmpulung în 22 de minute. Valul ar lovi apoi comunele Schitu Goleşti, Mihăieşti, Stâlpeni şi Ţiţeşti. În oraşul Mioveni puhoiul de ape ar ajunge în patru ore de la spargerea barajului Râuşor. Ultima localitate lovită ar fi Mărăcineniul. În schimb, dacă barajul Pecineagu ar ceda, ar fi afectate comunele Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Stoeneşti şi Cetăţeni.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/
Autor: Iulian Tudor
miercuri, 16 iulie 2014
Crater nou format in Siberia
Ceea ce se vede în jurul gropii este o pădure, iar imaginile filmate arată că solul a fost pur și simplu aruncat în afară, dar în zonă nu au fost efectuate niciun fel de activități de excavare.
Mai mult, nici de un crater care să se fi format la impactul cu un meteorit nu poate fi vorba, deoarece oamenii locului nu au semnalat vreun eveniment de acest gen, care la asemnea dimensiuni ar fi avut consecințe majore pentru locuitorii din zonă. De altfel nici autoritățile nu au date că s-ar fi prăbușit recent un corp străin în regiune.
Fenomenul este cu atât mai straniu, cu cât din grota care s-a format din senin, se aude un zgomut puternic din subteran. Locul este situat nu departe de cea mai mare rezervă de gaze naturale din peninsulă. Cum nu se fac niciun fel de lucrări în acea zonă, apariția găurii imense este cu atât mai greu de explicat.
luni, 14 iulie 2014
Oamenii de piatra
Sfinxul din Bucegi este cunoscut mult dincolo de hotarele Romaniei – asezat uneori fata in fata cu sfinxul din podisul peruan Marcahuasi – in special datorita profilului sau insolit (el ne „arata” obrazul stang), ce a inflacarat imaginatia multor amatori de senzational. Faimosul chip a fost comparat pana la suprapunere cu imaginea, la fel de cunoscuta, a regelui dac Decebal, dar aspectul cel mai incitant legat de el se plaseaza in contextul mult mai vast si greu de deslusit al unor presupuse practici magico-religioase stravechi, intr-o zona unde paranormalul e la el acasa, insa in care exista realmente si energii telurice, poate si celeste, cum in putine locuri de pe planeta se intalnesc.
Daca chipul ce domina platoul Bucegilor este vizitat permanent de nenumarati turisti (nu putem sa nu amintim ca zona este numita cu o ironie amara si dramatica „bulevardul Bucegi”, din cauza afluxului de curiosi, multi dintre ei neavand nicio afinitate fata de munte, de natura pe care o murdaresc, o pangaresc si o distrug iremediabil!), mai greu de depistat este Sfinxul de la Toplet, pe Valea Cernei, nu departe de „martirizatele” Bai Herculane. Si acesta este tot un profil-stanga de barbat, iar undeva, la picioarele stancii, o legenda spune ca ar fi fost ingropate toiagul lui Hercule si pielea leului ce nu permite niciunei arme sa aduca vatamare trupului celui care o imbraca.
In Carpatii de curbura mai pot fi vazuti inca cel putin doi sfincsi, de altfel destul de cunoscuti: Ciobanasul din Masivul Zaganul are aparenta personajului care ii da numele, iar ceva mai ferit de asaltul turistilor de duminica, Sfinxul Bratocei, din Ciucas, scruteaza Pasul Bratocea de la o altitudine de circa 1.300 de metri, fiind destul de asemanator cu confratele sau, nu foarte indepartat, din Bucegi. La o distanta masurata pe harta la fel de rezonabila, in Muntii Barsei, se afla legendarele Pietre ale lui Solomon, formatiuni stancoase interesante, in jurul carora s-au tesut povesti, eresuri si practici populare insolite. Intre aceste creatii ale naturii se remarca Sfinxul, care ne infatiseaza si el obrazul stang.
Masivul Cozia conserva, dincolo de istoria scrisa deseori cu incompetenta si falsificata, si imagini simbolice ale unei traditii pastorale indelungate. Printre elementele concludente din acest punct de vedere se numara si chipurile de piatra dominate de Sfinxul de la Stanisoara, care au primit de la localnici nume ca Haiducul, Tatarul, Dacul, Omul cu gluga, Mosneagul, Dochia, Vanatorul si asa mai departe. In fine, lasand deocamdata in afara listei cel putin cateva zeci de alte asemenea chipuri de piatra de la noi, mai mentionam fugitiv sfincsii din Calimani, Cheile Nerei, Persani, Piatra Arsa, Macin, Ignis, Bustea…
duminică, 19 ianuarie 2014
Pe-o Gura de Rai...
In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara "Gura de Rai". E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.
In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform "Mitologiei Romane", cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu "plaiul", iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti "exarhi ai plaiurilor". Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.
Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de "Gura de Rai" exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.
Locul in care organismul nu oboseste
Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei "Guri de Rai", un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare "Terra" a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.
Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. "Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc", spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.
Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. "Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun", declara Dumitru Stanica.
O anomalie geomagnetica atipica
A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu "ciudatenii". Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.
S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. "Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta", ne-a spus Vasile Rudan.
De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann
Problema zonelor geopatogene - sau a anomaliilor magnetice atipice malefice - a fost ridicata de Institutul "Terra" cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii.
Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone "rele" este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.
In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are "coltii dragonului". Daca acesti "colti" subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.
Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria "Retelelor Hartmann". Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.
Armata este interesata de subiect
"Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, "Gura de Rai" in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar", declara Vasile Rudan.
"Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta", spune Rudan.
Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu.
Cercetatorii de la Institutul "Terra" spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.
ScienceLine.ro - mai 2007
duminică, 5 ianuarie 2014
Noutati de la CERN
Interesant este ca si matematicienii care au teoretizat la mult timp dupa moartea Vangai un multivers au ajuns la concluzia ca numarul maxim de dimensiuni nu poate depasi 11. In Biblie se vorbeste despre cele 9 ceruri, care impreuna cu Pamantul ar face 10 “universuri”, iar in al 11-lea e lacasul lui Dumnezeu. Iata ca acum, dupa matematicieni ar fi randul fizicienilor sa aduca o dovada palpabila a acestor dimensiuni.
Specialistii de la CERN insa, afirma ca, odata cu cercetarile declansate de experimentele din acceleratorul de particule, au ajuns la niste rezultate extrem de importante. “Avem rezultate noi tot timpul. Informatii despre existenta particulei Higgs, care nu a fost descoperita pana acum, dar despre care se crede ca are un rol foarte important in a da masa materiei, ar trebui sa fie disponibile pana la sfarsitul anului viitor, particula soseste dintr-o alta dimensiune si ca sa zicem asa, este un comprimator de energie din care rezulta materia. Este un catalizator, care paraseste apoi reactia si se intoarce de unde a sosit”, a spus Fabiola Gionotti, purtator de la CERN, citata de Reuters. Cu alte cuvinte, in 2011, omenirea ar putea avea parte de o descoperire extrem de importanta despr un multivers.
Acceleratorul de particule de care se ocupa CERN poate produce patru tipuri de experimente, pentru a vedea care erau conditiile de dupa formarea Universului. Ciocnirea protonilor la viteze apropiate de cea a luminii ar putea aduce fizicienilor descoperirea bosonului Higgs, considerata a fi “particula lui Dumnezeu”, schimband astfel legile fizicii sau adaugand altele noi precum cea a super-simetriei.
Sursa: agentia.org
joi, 27 octombrie 2011
Teoria conspiraţiei!
Toată lumea conspiră, este un fapt dovedit.
S-au făcut topuri cu cele mai tari conspiraţii demascate.
Exemple?
1) Lumea este condusă din umbră de Illuminati/ masoni/ evrei/ o rasă extraterestră etc.
1)’ Guvernul mondial...
2) Nu există încălzire globală, e doar o afacere de milioane.
2)’ Există încălzire globală, dar de fapt va fi o glaciaţiune.
3) Sida, Ebola, Sars sunt inventate în laborator şi au „scăpat” în lume:
a) intenţionat
b) din greşeală
4) Tsunamiul din 2004 a fost provocat de o bombă.
4)’ Cutremurul din Japonia a fost un atac mascat.
4)’’ Atacul de la World Trade Center s-a comis cu acordul americanilor.
5) Extratereştrii sunt aici, dar guvernele nu vor să ne spună.
6) Companiile petroliere au cumpărat secretul motorului care funcţionează cu apă.
7) Casa Regală britanică a fost înlocuită cu o rasă reptiliană de pe planeta Nibiru.
8) Apocalipsa din 2012 este un truc comercial pentru sporirea vânzărilor/ Apocalipsa din 2012 e pe bune.
Nu ştiu sigur dacă acestea sunt conspiraţii, dar e sigur că teoria conspiraţiei este o mare conspiraţie!
duminică, 23 octombrie 2011
A început de ieri să cadă câte-un... satelit?!
Nu tocmai de ieri, ci de ceva vreme se petrece acest lucru şi nu este chiar normal, nici când sateliţii sunt oficial ieşiţi din uz.
Ca şi cum cineva acolo sus ne-ar face atenţi că am depăşit o limită, că poluăm spaţiul cu tehnologia noastră...
Iar asta mă întoarce la vechea întrebare: de ce nu se mai fac misiuni pe Lună? De ce nu se mai vorbeşte de "cucerirea" planetei Marte?