Autor: Marian Deaconu
Ile-aux-Chenes este o insula misterioasa. De 2 secole se tot vorbeste despre un tezaur care s-ar gasi aici. Dar dupa 200 de ani de sapaturi cu tehnici dintre cele mai perfectionate, dupa cateva decese, nu se stie inca ce s-a ascuns la Oak Island in largul Noii Scotii.
Este cea mai bizara dintre insulele care adaposteste tezaur de pe planeta. Se stie unde se gaseste tezaurul dar nu si ce contine! Si mai ales nu se stie cine a construit sistemul de capcane dintre cele mai ingenioase care s-ar fi putut crea vreodata de catre om.
In 1795, Danie McGinnis, un adolescent care locuia pe continent si care se amuza vanand potarnichi pe aceasta insula, a zarit o roata de scripete de nava atarnand pe o craca. Chiar sub ea a remarcat o denivelare usoara a solului, ca si cum cineva ar fi facut acolo o gaura. Nelinistit ca era vorba de un tezaur acuns acolo, candva, de catre pirati, a alergat sa dea vestea prietenilor sai. La cateva picioare adancime, ei au dat peste cateva dale de piatra aranjate. Le-au ridicat si au contunuat sa caute cu infrigurare. La 3 metri (10 picioare) au dat peste a doua platforma facuta din bile de stejar. Le-au scos si au continuat sa sape timp de cateva zile.
La 6 matri, au gasit o noua platforma, iar la 9 alta. Si sub ea pamantul era din nou tasat, cu argila si roci. Copiii au inteleles ca aceste platforme serveau de a se imparti greutatea tonelor de pamant. Numai ca 9 metri de sapaturi era deja prea mult pentru ei asa incat au abandonat lucrarile si asa au ramas pana in 1804. O companie a reluat munca facuta de copii si s-au continuat sapaturile, descoperindu-se alte platforme si straturi de aluviuni batatorite, carbune si chiar fibre de cocotier!
La a 9-a platforma, 27 de metri, prima descoperiere interesanta: o dala de piatra grea, marcata pe verso, cu o inscriptie intr-o limba indescifrabila. Cand muncitorii au ajuns la 33 de metri, s-au oprit pentru ca se intunecase afara. A doua zi, surpriza: putul se umpluse trei sferturi cu apa. De unde venise? Nu se stie. Dar mai ales de ce nu s-au umplut puturile imediat cu apa?
Timp de cateva saptamani oamenii au scos apa cu galetile si cu pompe improvizate fara a reusi sa scada nivelul apei. In primavara urmatoare ei au facut un alt put cu speranta de a pune mana pe comoara prin partea de jos. Au coboart la 37 de metri apoi s-au indreptat catre putul cu tezaur. Dar cand l-au atins, apa a izbucnit cu forta si muncitorii abia au scapat. Al doilea put a fost inundat. Apa a tasnit in momentul in care s-a ridicat o lada ca si cum acesta reprezenta un fel de dop.
Ile-aux-Chenes este o insula misterioasa. De 2 secole se tot vorbeste despre un tezaur care s-ar gasi aici. Dar dupa 200 de ani de sapaturi cu tehnici dintre cele mai perfectionate, dupa cateva decese, nu se stie inca ce s-a ascuns la Oak Island in largul Noii Scotii.
Este cea mai bizara dintre insulele care adaposteste tezaur de pe planeta. Se stie unde se gaseste tezaurul dar nu si ce contine! Si mai ales nu se stie cine a construit sistemul de capcane dintre cele mai ingenioase care s-ar fi putut crea vreodata de catre om.
In 1795, Danie McGinnis, un adolescent care locuia pe continent si care se amuza vanand potarnichi pe aceasta insula, a zarit o roata de scripete de nava atarnand pe o craca. Chiar sub ea a remarcat o denivelare usoara a solului, ca si cum cineva ar fi facut acolo o gaura. Nelinistit ca era vorba de un tezaur acuns acolo, candva, de catre pirati, a alergat sa dea vestea prietenilor sai. La cateva picioare adancime, ei au dat peste cateva dale de piatra aranjate. Le-au ridicat si au contunuat sa caute cu infrigurare. La 3 metri (10 picioare) au dat peste a doua platforma facuta din bile de stejar. Le-au scos si au continuat sa sape timp de cateva zile.
La 6 matri, au gasit o noua platforma, iar la 9 alta. Si sub ea pamantul era din nou tasat, cu argila si roci. Copiii au inteleles ca aceste platforme serveau de a se imparti greutatea tonelor de pamant. Numai ca 9 metri de sapaturi era deja prea mult pentru ei asa incat au abandonat lucrarile si asa au ramas pana in 1804. O companie a reluat munca facuta de copii si s-au continuat sapaturile, descoperindu-se alte platforme si straturi de aluviuni batatorite, carbune si chiar fibre de cocotier!
La a 9-a platforma, 27 de metri, prima descoperiere interesanta: o dala de piatra grea, marcata pe verso, cu o inscriptie intr-o limba indescifrabila. Cand muncitorii au ajuns la 33 de metri, s-au oprit pentru ca se intunecase afara. A doua zi, surpriza: putul se umpluse trei sferturi cu apa. De unde venise? Nu se stie. Dar mai ales de ce nu s-au umplut puturile imediat cu apa?
Timp de cateva saptamani oamenii au scos apa cu galetile si cu pompe improvizate fara a reusi sa scada nivelul apei. In primavara urmatoare ei au facut un alt put cu speranta de a pune mana pe comoara prin partea de jos. Au coboart la 37 de metri apoi s-au indreptat catre putul cu tezaur. Dar cand l-au atins, apa a izbucnit cu forta si muncitorii abia au scapat. Al doilea put a fost inundat. Apa a tasnit in momentul in care s-a ridicat o lada ca si cum acesta reprezenta un fel de dop.
Puturile au fost oare construite pe sistemul vaselor comunicate extrem de ingenios? Munca a fost abandonata si reluata abia in 1849. De data asta nu s-a mai sapat, ci s-a forat pentru a se sti tot ceea ce se gasea la fund. Primele rezulatate au confirmat sperantele cele mai nebune: dupa ce a depasit 110 picioare foreza a tarversat 10 cm de lemn (probabil o lada de comori?) si a penetrat un metal.
Cand s-a scos foreza s-au gasit esantioane de stejar si ceea ce parea a fi 3 impletituri de aur. Era pentru prima oara cand se avea proba ca pe fund se alfa ceva valoros. Nelinistiti ca au descopetit in fine camera tazaurului, cautatorii au continuat munca cu si mai mare asiduitate. Dar nu au reusit sa scoata apa din puturi nici macar cu ajutorul pompelor.
In vara lui 1850, ei s-au decis deci, sa foreze un alt put pentru a putea usura pomparea. Au sapat pana la 36 de metri. Brusc, catastrofa: in mai putin de 20 de minute, putul s-a umplut cu apa la acelasi nivel cu celalalt! Abia in acest moment un muncitor a avut ideea de a gusta apa din put: era sarata. Era deci apa din mare si nu din subteran. Asadar putul era legat cu marea, de aceea nu era deloc surprinzator faptul ca nu se ajunse sa se pompeze!
Cand s-a scos foreza s-au gasit esantioane de stejar si ceea ce parea a fi 3 impletituri de aur. Era pentru prima oara cand se avea proba ca pe fund se alfa ceva valoros. Nelinistiti ca au descopetit in fine camera tazaurului, cautatorii au continuat munca cu si mai mare asiduitate. Dar nu au reusit sa scoata apa din puturi nici macar cu ajutorul pompelor.
In vara lui 1850, ei s-au decis deci, sa foreze un alt put pentru a putea usura pomparea. Au sapat pana la 36 de metri. Brusc, catastrofa: in mai putin de 20 de minute, putul s-a umplut cu apa la acelasi nivel cu celalalt! Abia in acest moment un muncitor a avut ideea de a gusta apa din put: era sarata. Era deci apa din mare si nu din subteran. Asadar putul era legat cu marea, de aceea nu era deloc surprinzator faptul ca nu se ajunse sa se pompeze!
La cativa metri de acolo s-a gasit un loc de unde apa aputea sa scape, la maree scazuta, traverand nisipul. Muncitorii au scos imediat nisipul si oamenii au observat cum plaja a fost acoperita cu un strat compact de galete si de roci, alge si fibre de nuca de cococs. Altfel spus, cineva a transformat 45 de metri de plaja in burete, apoi a acoperit-o cu nisip. Plaja era complet artificiala!
Dar asta nu era totul: 5 conducte subterane de scurgere acopereau niste galete mari si roci plate conduceau la intrarea intr-un tunel. La maree inalta, apa se infiltra prin aceste 5 conducte si prin tunel in directia pututului cu tezaur. Si ipoteza cu busoanele s-a dovedit reala: daca cineva ar fi ridicat platformele din puturi, ar fi dat defapt drumul apei din mare sa le umple.
Misteriosii constructori ai acestui sistem ingenios au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca vreun intrus sa ajunga la tezaur. Cine sunt insa acesti ingeniosi constructori? Specialistii considera ca pentru aceasta munca ar fi trebuit sute de muncitori timp de 6 luni. Ori in legiune nu s-a pastrat nicio amintire privind o asemenea activitate. Niciodata nu s-a gasit vreo urma ca insula ar fi fost locuita.
De la mijlocul secolului XIX si pana astazi, peste 10 companii au incercat sa intre in posesia tezaurului misterios din Ile-aux-Chenes. Toate s-au contruntat cu problemele inundatiilor subterane. Unele persoane chiar au murit. In 1987 s-au forat 5 gauri in sol, in care s-au introdus dinamita, de-a lungul directiei presupuse a tunelului de irigare, care aduce apa de mare pana in puturi. Apa a fost pompata cu succes pentru prima oara in 1990. Dupa care a fost reluat forajul.
La 50 de metri, varful forezei a intalnit un obstacol: 17,5 cm de ceea ce parea a fi ciment. Sub ciement existau 10 cm de lemn, apoi 1 metru de metal, apoi din nou lemn si ciment. Acolo parea sa fie o bolta de 2 metri. Forajele au continuat, s-au multiplicat. Dupa saptamani de munca, oamenii nu au mai putut localiza putul original, dar se cheltuisera deja 115.000 de $ asa incat noii actionari au decis sa abandoneze lucrarile.
Nici succesorii lor nu au avut mai mult succes. De fapt, nu munca a devenit azi si mai dificila, deoarece insula a fost gaurita atat de mult incat s-a transformat enorm. Nimeni nu mai stie unde se gasesc puturile originale. Iar despre constructori nu avem nici macar un indiciu. Cu toate astea se continua sapaturile. Actualii cautatori sunt cei de la compania Triton Alliance, care sapa continuu din 1997. Dar nu s-a gasit inca nimic pe insula...
Dar asta nu era totul: 5 conducte subterane de scurgere acopereau niste galete mari si roci plate conduceau la intrarea intr-un tunel. La maree inalta, apa se infiltra prin aceste 5 conducte si prin tunel in directia pututului cu tezaur. Si ipoteza cu busoanele s-a dovedit reala: daca cineva ar fi ridicat platformele din puturi, ar fi dat defapt drumul apei din mare sa le umple.
Misteriosii constructori ai acestui sistem ingenios au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca vreun intrus sa ajunga la tezaur. Cine sunt insa acesti ingeniosi constructori? Specialistii considera ca pentru aceasta munca ar fi trebuit sute de muncitori timp de 6 luni. Ori in legiune nu s-a pastrat nicio amintire privind o asemenea activitate. Niciodata nu s-a gasit vreo urma ca insula ar fi fost locuita.
De la mijlocul secolului XIX si pana astazi, peste 10 companii au incercat sa intre in posesia tezaurului misterios din Ile-aux-Chenes. Toate s-au contruntat cu problemele inundatiilor subterane. Unele persoane chiar au murit. In 1987 s-au forat 5 gauri in sol, in care s-au introdus dinamita, de-a lungul directiei presupuse a tunelului de irigare, care aduce apa de mare pana in puturi. Apa a fost pompata cu succes pentru prima oara in 1990. Dupa care a fost reluat forajul.
La 50 de metri, varful forezei a intalnit un obstacol: 17,5 cm de ceea ce parea a fi ciment. Sub ciement existau 10 cm de lemn, apoi 1 metru de metal, apoi din nou lemn si ciment. Acolo parea sa fie o bolta de 2 metri. Forajele au continuat, s-au multiplicat. Dupa saptamani de munca, oamenii nu au mai putut localiza putul original, dar se cheltuisera deja 115.000 de $ asa incat noii actionari au decis sa abandoneze lucrarile.
Nici succesorii lor nu au avut mai mult succes. De fapt, nu munca a devenit azi si mai dificila, deoarece insula a fost gaurita atat de mult incat s-a transformat enorm. Nimeni nu mai stie unde se gasesc puturile originale. Iar despre constructori nu avem nici macar un indiciu. Cu toate astea se continua sapaturile. Actualii cautatori sunt cei de la compania Triton Alliance, care sapa continuu din 1997. Dar nu s-a gasit inca nimic pe insula...
Foarte interesantă selecţia de articole!
RăspundețiȘtergereSărutmâna! Sper să vă inspire când scrieţi...:)
RăspundețiȘtergere