Apă vie, apă moartă

Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, atunci inseamna ca apa isi poate cumva „aminti“ de insusirile compusilor dizolvati in ea chiar si atunci cand din acestia nu a mai ramas nici macar o molecula. Iar a demonstra ca apa are memorie inseamna a confirma principiile homeopatiei, deoarece remediile ultradiluate reprezinta unul dintre elementele decisive ale acestei terapii, bazandu-se tocmai pe capacitatea apei de a retine in matricea sa structurala amprenta energetica sau semnatura vibrationala a substantei fizice.

Descoperit in urma cu mai bine de 150 de ani de catre medicul si chimistul german Samuel Hahneman (1755-1843), principiul homeopatic de vindecare pleaca de la premisa ca o substanta care, luata in doze mari, imbolnaveste un om sanatos este in masura, in doze mici, sa vindece un bolnav; un fel de cui pe cui se scoate sau ce nu omoara te face sanatos – care pare a nu lasa pe nimeni indiferent, avand in vedere ca, de-a lungul timpului, nici o alta practica medicala nu a starnit atatea controverse, critici si pasiuni.

In ultima vreme, in intreaga lume, numeroase experimente stiintifice au confirmat credintele traditionale si intuitiile care atribuie apei rolul de mediator intre lumea energetica si cea materiala, adica functia de acumulator, traductor si transmitator de tipare energetice si informatie.

Insa potrivit cercetatorului Jared Smith, de la Lawrence Berkeley National Laboratory, California, apa nu poate stoca informatii, pentru ca acest lucru ar contrazice aproape tot ceea ce stiu savantii despre ultradinamica structura a lichidelor, in fapt structura apei evoluand mai rapid decat a oricarui alt lichid cunoscut. Un argument simplu si aparent convingator, dar complet fals, riposteaza Martin Chaplin, profesor de specialitate la London South Bank University. „Nu exista nici un dubiu ca la scara temporala legaturile de hidrogen se fac si se desfac cu rapiditate, dar asta nu inseamna ca nu pot avea efecte pe termen lung.“

De mai multa vreme, cercetatorii au constatat ca, in anumite conditii, o configuratie de atomi actioneaza precum un sablon, provocand aparitia unei randuiri similare la o alta substanta chimica. De altfel, acest fenomen, numit epitaxie, este antrenat de mult timp in realizarea complexelor microcipuri din materiale semiconductoare si, potrivit lui Rustum Roy de la Pennsylvania State University, ar putea explica si efectul memoriei apei.

Intr-o lucrare publicata la inceputul acestui an intr-o revista americana de specialitate, profesorul Roy si colegii sai au readus in discutie capacitatea apei de a genera efecte epitaxice atunci cand este inghetata. Experimentele de a „chema“ ploaia prin asa-numita „insamantare“ a norilor cu chimicale (colodiu iodat, de exemplu) au relevat abilitatea cristalelor de gheata de a lua forma moleculei din compusii chimicalei respective, sugerand ca un astfel de fenomen s-ar putea petrece si cu apa lichida. Lionel Milgrom, chimist la Imperial College din Londra, afirma ca isi poate imagina un asemenea proces. „Este dificil de vizualizat pentru ca apa este un fluid, dar moleculele de apa individuale sunt conectate in retea prin intermediul legaturilor intermoleculare de hidrogen. Este de presupus ca asta ar putea produce un efect dinamic de ciorchine al trilioanelor de molecule de apa, toate raspunzandu-si una alteia intr-un mod coerent.“

La randul lui, chimistul elvetian Louis Rey s-a folosit de un procedeu numit termoluminiscenta pentru a analiza lumina emisa de solutii foarte diluate de compusi in apa. Unele dintre mostrele de apa erau atat de diluate, incat nu mai contineau nici macar un singur atom din compusul original, dar, chiar si asa, „amprenta“ lor termoluminiscenta era omogena, compusii fiind intr-un fel sau altul „memorati“ de apa.

Recent, la Stanford University, Statele Unite, pentru a studia legaturile chimice din molecula de apa, o echipa de cercetatori a utilizat razele X produse de un soi de generator de particule pe nume synchrotron si a ajuns la concluzia ca apa lichida are o structura in total dezacord cu ceea ce s-a crezut vreme de peste un secol. In loc sa fie o „mare“ de mici „piramide“ cu baza triunghiulara (tetrahedrons), formate atunci cand fiecare molecula de apa se conecteaza cu alte patru, se pare ca este mai curand un „ocean“ alcatuit din „inele si lanturi“, majoritatea moleculelor cuplandu-se doar cu alte doua. Ideea cercetatorilor de la Stanford nu a reusit sa convinga nici pe departe intreaga lume stiintifica, dar acest fapt nu a impiedicat o companie din Los Angeles sa lanseze in urma cu cateva luni „prima apa imbuteliata incarcata vibrational din lume“. Desi H2Om nu este altceva decat ceea ce numim in mod normal apa chioara, pare-se ca „expunerea“ la cuvintele de pe eticheta este capabila sa-i induca celui ce-o bea, dupa caz, starea de „love“ sau de „perfect health“, primele doua „varietati“ de H2Om lansate pe piata transmitand fiecare „frecventa vibrationala“ absorbita de apa.

William Tiller, specialist in tehnologia materialelor la Stanford University, pledeaza si el intr-un articol de ultima ora pentru ideea ca apa isi poate schimba cu adevarat proprietatile si structura. Verificand mai bine de 100 de studii, el a ajuns la concluzia ca apa este „un fel de gradina zoologica“, in care „animalele“ sunt molecule de diferite marimi.

„Lumea a ignorat posibilitatea ca apa lichida sa aiba structuri multiple“, este de parere Rustum Roy de la Pennsylvania State University, dar „exista probe valide ca in ea se afla nanostructuri“; ca atare, intr-un tub ce masoara intre unu si doi nanometri, continand intre 60 si 80 de molecule de apa, interactiunile cu peretele recipientului ar putea schimba structura apei.

Si totusi, lasand la o parte apa cu infuzie de dragoste, putini oameni de stiinta pariaza pe homeopatie. Insa surprizele pe care le rezerva cea mai abundenta substanta de pe Pamant inca nu s-au terminat.

FACTS

---

Intentii bune

Printre cele mai bizare afirmatii facute in legatura cu apa se numara cele ale lui Masuro Emoto (autorul bestseller-ului Messages from Water, publicat in Japonia in 1999). Conform lui Emoto, apa poate fi afectata de intentiile bune sau rele ale oamenilor cu care „intra in contact“.

Dovezile constau in fotografii ale unor cristale de gheata despre care Masuro spune ca arata „minunat“ atunci cand provin din apa binecuvantata de calugarii zen si „oribil de distorsionate“ cand apa a fost „expusa“ influentei unor intentii necurate. Un studiu-pilot realizat de o echipa de cercetatori de la Institute of Noetic Sciences din California a incercat sa probeze validitatea afirmatiilor japonezului, iar rezultatele (publicate in luna octombrie a acestui an) au fost in masura sa-i incante pe cei convinsi de proprietatile mistice ale apei.

Analiza comparativa a calitatilor estetice ale cristalelor de gheata formate din apa „expusa“ timp de cinci minute rugaciunilor unui grup de 2.000 de japonezi si ale cristalelor formate din apa „chioara“ a dat la iveala faptul ca cele „binecuvantate“ sunt net superioare cristalelor din a doua categorie. Pentru unii, exemplul cel mai elocvent legat de capacitatea apei de a memora informatii energetice il constituie sursele de apa gasite pe tot cuprinsul Europei in arealul sanctuarelor mariane – situri recunoscute in mod traditional drept sacre, unde au fost anuntate aparitii ale Fecioarei Maria si se spune ca au avut loc numeroase vindecari miraculoase.

Despre apele de la Lourdes (Franta), Medjugorje (Croatia), Fatima (Portugalia), Montichiari si San Damiano (Italia) se crede ca au inregistrat in ele frecventele energiei spirituale asociate cu fiecare dintre aceste sanctuare. Recent, analize stiintifice realizate la Universitatea din Milano au demonstrat ca apele mariane poseda proprietati unice care pot fi transferate apei normale prin dilutii succesive, dupa ce mici cantitati din aceste ape adaugate in apa de la chiuveta au actionat modificand pH-ul, conductibilitatea si potentialul de oxidare ale acesteia din urma.

O substanta bizara

Apa constituie mediul universal al tuturor activitatilor biologice. Aproape doua treimi din corpul uman si circa o jumatate din fiecare organ al omului, ca volum, constau din apa.

Apa este extraordinar de sovaielnica atunci cand trebuie sa se incalzeasca sau sa se raceasca. Un „defect“ care face oceanele lumii foarte eficiente in redresarea schimbarilor climatice neasteptate, prin franarea modificarilor de temperatura.

Expansiunea apei pe masura ce ingheata permite bucatilor de gheata sa pluteasca, impiedicand oceanele sa inghete bocna de la fund in sus si sa omoare intreaga viata marina.

Legaturile de hidrogen dintre moleculele de apa sunt extraordinar de flexibile, permitand moleculelor sa calatoreasca la viteze mari in interiorul si in afara celulelor prin canalele numite aquaporine.

Transformarea apei in vapori necesita foarte multa caldura, fapt ce serveste la protejarea organismelor vii de deshidratare atunci cand vremea este foarte calda si sta la baza procesului numit transpiratie.

Schimbarile electrostatice de la nivelul moleculelor de apa le permit acestora din urma sa joace un rol-cheie in crearea de proteine din aminoacizi (acizi ce reprezinta fundamentul tuturor organismelor vii).

Apa este aproape perfect transparenta la lumina vizibila, dar absoarbe puternic radiatii infrarosii, facand Pamantul un loc plin de lumina si mai cald cu 30 de grade Celsius decat spatiul interplanetar inconjurator.

Apa din noi

Oricare ar fi adevarul cu privire la memoria apei, studii de ultima ora confirma noi functii fundamentale ale acestui lichid in cadrul procesului vietii. Multe dintre ele se bazeaza pe proprietatile asa-numitelor legaturi de hidrogen care cupleaza intre ele moleculele de apa invecinate.

Dupa cate se pare, apa din interiorul celulelor vii este extrem de structurata, aranjata in forme intermoleculare variate, si tocmai retelele extinse de legaturi de hidrogen care le structureaza dau apei proprietati si comportament foarte diferite fata de apa „in vrac“. Desi mai puternice decat majoritatea legaturilor intermoleculare, legaturile de hidrogen sunt totusi indeajuns de slabe ca sa permita moleculelor de apa o extraordinara flexibilitate. Aceasta proprietate este vitala pentru celulele vii, in interiorul carora moleculele ghideaza crearea de proteine, garantand functionarea corespunzatoare.

Pana in acel moment unul dintre cei mai respectati oameni de stiinta francezi, Benveniste (decedat in 2004) a devenit, ca urmare a teoriilor sale, „oaia neagra“ a lumii stiintifice franceze. Marginalizat, el si-a pierdut subventiile guvernamentale si laboratorul, dar, impreuna cu o echipa restransa de cercetatori, a continuat sa investigheze efectele biologice ale agitatelor si puternic diluatelor solutii. Urmatoarele rezultate ale lui Benveniste au fost considerate de majoritatea biologilor si mai putin credibile decat cele anterioare. In 1999, el a explicat, in fata unei audiente formate din specialisti (printre care si doi laureati ai Premiului Nobel), ca efectele moleculelor active din punct de vedere biologic – precum adrenalina, nicotina si cafeina –, dar si semnaturile imunologice ale virusurilor si bacteriilor pot fi inregistrate si trimise „la treaba“ oriunde pe glob, prin intermediul internetului. Conform explicatiilor lui Benveniste, toate reactiile biologice au loc in apa, iar moleculele de apa inconjoara complet orice alta molecula plasata intre ele; ca atare, o singura molecula de proteina, de exemplu, va avea un fan club de cel putin 10.000 de molecule de apa, „admiratori“ extrem de intreprinzatori, care transmit si amplifica semnalul biologic venit de la moleculele originale.

Este ca un CD, care, in sine, nu poate produce vreun sunet, dar detine mijloacele pentru a o face, acestea fiind gravate pe suprafata sa; pentru ca sunetul sa fie auzit, el trebuie sa treaca printr-un amplificator electronic si, la fel cum Pavarotti sau Elton John se afla pe CD doar ca „memorie“, asa si apa poate memora si amplifica semnalele moleculelor diluate/dizolvate in ea. Moleculele nu trebuie sa fie prezente in apa, ajunge „amprenta“ lasata de ele asupra solutiei in care au fost dizolvate, caci agitarea acesteia activeaza „memoria“. Daca ar fi reusit sa dovedeasca faptul ca ceea ce spune este adevarat, fara indoiala ca Benveniste ar fi castigat un Nobel. Dar acest lucru nu s-a intamplat.

Fantomele din apa

Teoria memoriei apei i-a ruinat biologului Jacques Benveniste cariera academica. In 1988, el a sustinut ca agitarea puternica a solutiei apoase care contine un anticorp poate evoca un raspuns biologic, chiar daca anticorpul respectiv a fost diluat pana la disparitie.

Teoria "totului"

Am vizionat pe Discovery o emisiune despre marele fizician Stephen Hawking şi încercarea sa de-o viaţă de a descoperi o teorie care să unească teoria relativităţii cu mecanica cuantică. Mi s-a părut fascinant! În mod ironic, s-ar părea că o teorie unificatoare cât de cât valabilă au descoperit-o alţi doi fizicieni, numind-o "teoria corzilor" ("string theory").

Tot în emisiunea rescpectivă, a fost pentru prima oară când fizicienii au recunocut oficial că LHC, acceleratorul de particule de la Geneva, ar putea să genereze micro-găuri negre. ne-au liniştit susţinând că se vor evapora instantaneu... V-aţi liniştit?

Ca să mă clarific, am fugit pe Wikipedia să văd cum stau lucrurile cu teoria corzilor...

Teoria Corzilor este redenumită Teoria Supercorzilor, dar în esenţă ambele denumiri semnifică acelaşi lucru.

• Până în prezent sunt cunoscute cinci modele viabile care nu au anomalii şi care sunt consistente într-un spaţiu fizic cu zece dimensiuni, una temporală şi nouă spaţiale. Se crede că aceste cinci teorii nu reprezintă altceva decât diverse manifestari ale Teoriei M (M-theory).

În teoria stringurilor particulele elementare sunt alcătuite din stringuri (corzi sau sfori) aflate sub excitaţie. Stringurile trebuie să fie întinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste stringuri nu sunt prinse de un suport, ele plutesc in spaţiu-timp. Tensiunea stringurilor este dată de cantitatea 1 / (2πα'), unde α' este egal cu pătratul lungimii stringurilor. Dacă teoria stringurilor este o teoria a gravităţii cuantice, atunci mărimea medie a unui string trebuie să fie aproximativă cu lungimea Planck, care este egală cu aproximativ 10^-33 cm.

• Stringurile pot fi inchise (sunt ca o bucată de sfoară sub formă de cerc) sau deschise (ca o bucată de sfoară), cele deschise se pot inchide si ele devenind inchise. Aceste stringuri interacţionează unele cu altele in spaţiu şi timp rezultând particule elementare. Diferitele forme de interacţiune dintre stringuri dau proprietăţile fizice ale particulei.

• Pentru introducerea fermionilor in această teorie trebuie să existe o simetrie speciala numită supersimetria. Supersimetria înseamnă că oricărui boson îi corespunde un fermion. Deci supersimetria face o legătură între bosoni şi fermioni. Din păcate această supersimetrie (cuplu boson-fermion) nu a fost observată in experimente efectuate în acceleratoare de particule (acceleratoare de particule: acceleratoare liniare, ciclotron, betatron).

Universul nostru este format din 4 dimensiuni: sus-jos, fata-spate, stanga-dreapta si timpul. Restul, pana la 11 nu le percepem, 6 fiind infasurate iar una le contine pe cele 10. Universul nostru se afla pe o membrana infinita in lungime, dar foarte ingusta. Ciocnirea dintre membrana ce contine universul nostru si cea a unui univers paralel a dus la Big Bang.

Praf minune, chiar există!

Oamenii de stiinta americani au facut o descoperire revolutionara, dupa ce au reusit sa regenereze degetul retezat al unui barbat in varsta de 69 de ani, folosind "o pulbere magica - Pixie", obtinuta din vezica urinara a porcului, relateaza BBC.

Lee Spievack, un vanzator din Cincinnati, a ramas fara o bucata dintr-un deget, aceasta fiindu-i retezata in urma cu trei ani de elicea unui avion.

Doctorul Alan Speivak, fratele victimei, i-a trimis acestuia un praf pentru a vindeca degetul retezat. Alan este fost chirurg la Harvard si in prezent cercetator in solutii de regenerare medicala.

Timp de zece zile, Lee si-a pus praful pe deget si a observat ca acesta prezenta semne vizibile de regenerare. "In fiecare zi vedeam cum situatia se imbunatateste", a marturisit pacientul.

Dupa o luna de zile, fenomenul de vindecare a prins amploare. "Praful magic" a fost creat in laboratorul doctorului Stephen Badylak de la Universitatea din Pittsburg.

Secretul uimitoarei regenerari este pulberea pe care vanzatorul din Cincinnati o numeste "praf magic". Cunoscuta de oamenii de stiinta ca matrice extracelulara, bogata in colagen, proteina care confera pielii fermitate si elasticitate, pulberea este obtinuta din pisarea vezicii de porc, uscata in prealabil.

Initial, ea fost creata pentru regenerarea ligamentelor deteriorate ale cailor.

Desi nu este inca foarte clar cum actioneaza miraculoasa pudra, descoperitorii ei spun ca ea activeaza procesul natural de vindecare a corpului aflat in stare latenta, trimitand semnale care accelereaza vindecarea si regenerarea tesuturilor.

Descoperirea a trezit interesul oficialilor din armata americana, care doresc sa foloseasca acest praf pentru a regenera degetele soldatilor raniti in Irak sau Afganistan.

Pacientii vor suferi o interventie chirurgicala pentru a redeschide rana, pe locul careia sa se presare pulberea, a spus doctorul Stephen Badylak.

Acestia spera ca regenerarea sa fie suficient de serioasa pentru a permite pacientilor sa foloseasca periuta de dinti sau sa apese un buton, de exemplu.

Alti beneficiari ai matricei, spun medicii, ar putea fi persoanele care au suferit arsuri grave si care astfel isi pot recapata un aspect normal al pielii.

Pe de alta parte, criticii se tem ca folosirea matricei ar putea conduce la crestere riscului de cancer.

Cercetatorii din Pittsburgh spun insa ca asa-zisa pulbere magica este o descoperie remarcabila, care poate salva nenumarate vieti.

"Cred ca in zece ani vom putea regenera chiar si oase si tesuturile din jurul acestor oase. Este un pas remarcabil inspre regenerarea unui intreg membru," a spus doctorul Badylak.

DROPA

Extraterestrii din China
O echipa de cercetatori chinezi a inceput de curind sa studieze o misterioasa piramida descoperita in indepartata provincie Qinghai, despre care legendele locale afirma ca ar fi o straveche baza de lansare a navelor, parasita de extraterestri.
Piramida este strabatuta de numeroase canale...
Conform istorisirilor dezvaluite de o agentie de presa chineza, misterioasa piramida se afla in muntii Baigong, intr-o zona extrem de dificila si, desigur, nelocuita. Toti cei care au avut ocazia sa o vada au spus ca ea are trei deschizaturi de forma triunghiulara pe partea din fata.
Structura ei este alcatuita din canale de comunicatii de culoare rosie care strabat muntele pina la lacul cu apa sarata din apropiere. In zona pot fi intilnite bucati de fier ruginite, canale si stinci de forme ciudate.
Ca si in celelalte tari, cercetarile sint secrete...
Guvernul chinez a permis investigarea stiintifica a zonei, in cel mai mare secret, pentru a stabili daca, intr-adevar, posibile OZN-uri si fiinte extraterestre si-ar fi facut acolo o baza de lansare a navelor lor spre constelatii indepartate.
Zvonurile despre eventualele intilniri clandestine intre personalul militar si vizitatorii de pe alte planete au fost negate oficial de toate tarile lumii.
Recent, presedintele Bush a extins statutul de top secret al controversatei zone 51 din Nevada, unde, zvonurile spun, ar fi fost adusa o nava extraterestra care s-a prabusit, a fost reasamblata si chiar s-au facut teste de zbor.
Arheologul a descoperit mormintele unor fiinte ciudate...
Vechea cortina rosie a Chinei a servit ani de zile pentru a pastra in intuneric pentru intreaga lume cultura si civilizatia acestei natiuni. Acum, iata ca apar unele povesti surprinzatoare, care permit inlaturarea umbrei care se asternuse peste istoria posibilelor intilniri in zona, cu civilizatiile extraterestre.
Iata, spre exemplu, povestea unui arheolog, pe nume Chin Pu, care in 1937 a descoperit un straniu aliniament al mormintelor in muntii Baian Kara, in apropiere de granita cu Tibetul. In morminte se aflau scheletele firave ale unor fiinte care aveau cranii neobisnuit de mari. In apropiere a mai fost descoperita si o pestera in interiorul careia erau desenate fiinte ciudate ce purtau coifuri.
Descoperirea discurilor de piatra a marcat un nou inceput al cercetarilor...
In 1963, cercetatorii au gasit primul dintre cele 716 discuri de piatra marcate foarte fin cu ceva ce parea a fi o scriere.
Pietrele erau foarte grele, confectionate din granit cu o mare concentratie de cobalt si alte metale. Inscriptiile erau atit de fine incit au necesitat utilizarea unei lupe puternice pentru a fi examinate. Discurile aveau aproximativ 18 centimetri in diametru si 6-8 centimetri grosime. In centru erau gaurite, iar pe fete aveau gravate santuri fine in spirala, de la centru spre margine, precum discurile de pick-up.
Populatia Dropa - stravechii extraterestri stabiliti pe Pamint...
Aceste discuri au stat depozitate mai bine de 20 de ani in Universitatea din Beijing, pina ce profesorul Tsum Nui s-a apucat sa le cerceteze, in speranta ca va putea descifra scrisul. El a fost uluit sa afle ca discurile ascundeau povestea unui popor extraterestru, numit Dropa, care a venit pe planeta noastra acum mai bine de 12.000 de ani. Nava lor s-a prabusit si ei nu au mai putut pleca pe planeta lor.
Povestea spune ca Dropa se asteptau sa se imprieteneasca cu localnicii, dar, probabil din cauza faptului ca aratau ciudat, acestia i-au vinat si multi au fost ucisi.
Triburi de pigmei cu pielea galbena si capete mari traiesc azi in China...
Este clar ca unii Dropa au supravietuit si descendentii lor inca mai pot fi intilniti in zona in zilele noastre. Exista doua triburi de oameni care-si spun Dropa si Han. Se spune ca acestia nu sint la origine nici chinezi, nici tibetani.
Populatia din ambele triburi este de statura mica, adultii masurind intre 1,10 metri si 1,40 metri inaltime, au pielea galbena, corpul uscativ si capete disproportionat de mari, cu ochi mari si irisul de un albastru pal.
Urmele trecerii extraterestrilor apar in mituri si in pictograme...
Handorf M. a cercetat evenimentele OZN din China si a studiat povestile referitoare la populatia Dropa, piramida alba de la Xian si numeroase alte constructii vechi din China. El si-a extins apoi cercetarile si in Tibet, Mongolia si chiar in Japonia.
In concluziile sale, publicate intr-o carte: Intilniri OZN in estul indepartat, din antichitate pina in prezent, se afirma ca acolo s-ar afla urme clare ale trecerii extraterestrilor, in special in mituri si in pictogramele care zugravesc masini zburatoare.
Povestile, in special cele referitoare la populatia Dropa, au fost exacte si astfel exista o dovada evidenta atit a aparitiei extraterestrilor pe planeta noastra inca din vremuri indepartate, cit si a faptului ca ei inca traiesc printre noi. E posibil ca populatia Dropa sa fi venit mai tirziu.
Se pare ca trebuie sa ne cautam originile in spatiu...
El sugereaza insa ca forma humanoida este comuna in existenta tridimensionala, iar faptul ca oamenii apar in atitea varietati de culoare, infatisare, atitea rase diferite cu modele fizice clar definite, sugereaza ideea ca multi dintre noi, daca nu chiar toti, provin din vechii extraterestri care ne-au vizitat planeta.
Originile noastre pot fi in spatiu si nu in amoebe, asa cum sustine teoria evolutionista...

Sursa: infospeciale

Scriere veche

Dumitru Ionita este doctor in istorie, filosofie si drept international. Locuieste in Farcasa si activeaza ca profesor de stiinte socio-umane la liceul din Borca. În palmaresul descoperirilor sale - pe care, de altfel, le-a si strâns intr-o impresionanta si inestimabila colectie - sunt incluse sceptrul voievodal ceremonial al lui Stefan cel Mare, sigiliul din aur al lui Cuza, icoana lui Daniil Sihastru, paftalele lui Petru Rares, blazonul familial al domnitorului Mihail Sturdza si harta cartografului Ortelius, in care apare pentru prima oara Dacia pe globul pamântesc. Pentru activitatea sa stiintifica, arheologica si publicistica, Institutul pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara i-a conferit profesorului Ionita un „Hrisov al recunostintei”, distinctie cu care foarte putine persoane din tara se pot lauda. In ultima vreme, profesorul Ionita si-a concentrat aria cercetarilor sale in arealul locului de bastina, convins fiind ca acesta ascunde comori istorice care abia asteapta sa fie scoase la iveala. Convingerea sa a inceput sa fie confirmata in momentul in care, pe raza localitatii Farcasa, a descoperit o conducta medievala de aductiune a apei, construita din olane de ceramica, cea mai lunga de acest tip din tara. Nu dupa mult timp, in situl arheologic deschis la poalele Ceahlaului, in punctul denumit Vadu Rau, profesorul a gasit nu mai putin de 120 de tablite din lut ars, inscriptionate cu simboluri protoliterate - imagini reprezentând forme primitive de scriere ale populatiei din perioada neolitica. Tablitele protoliterate descoperite de profesorul Ionita s-au dovedit a data din perioada anilor 5.500 inainte de Hristos si sunt identice, ca forma si mod de exprimare, cu cele din anticul Sumer si din Insula Pastelui. Deosebirea este insa aceea ca tablitele sumeriene, considerate actualmente a constitui prima forma de scriere din istoria omenirii, sunt cu cel putin 1.000 de ani mai noi decât cele descoperite la Farcasa. „Acest lucru dovedeste, in mod indiscutabil, faptul ca primele scrieri din lume au aparut la noi, si nu in alta parte a globului pamântesc”, a afirmat istoricul Ionita. El a mai spus ca va face toate demersurile pentru a ni se recunoaste acest lucru pe plan international.Piatra misterioasa de pe Valea BistriteiCercetarile profesorului Ionita in Muntii Neamtului au dus, recent, la descoperirea unei pietre imense, inscriptionata cu un amestec de simboluri misterioase si de litere apartinând unui alfabet vechi de peste o mie de ani. „Descoperirea a fost facuta pe Valea Bistritei, respectiv in zona unei trecatori de pe masivul Goia. Piatra este incizata cu o scriere care se deruleaza pe registre semicirculare, iar simbolurile, precum si literele care apartin alfabetului glagolitic si, partial, celui slavon vechi, au dimensiuni de 10-15 centimetri”, a relatat profesorul Ionita. Scrierea glagolitica a aparut in secolul al IX-lea (dupa unele opinii chiar cu mult inainte de aceasta data) si este constituita dintr-un amestec de litere grecesti si arabe. Alfabetul glagolitic a fost folosit in anii 800 de fratii Chiril si Metodiu, care l-au adaptat limbii slavone transformându-l in cunoscutul alfabet chirilic pe care l-au utilizat, mai apoi, pentru a traduce Scriptura si Liturghia din limbile greaca si latina. In anul 1717, tarul Petru cel Mare, aflat in vizita la catedrala din Rheims, a descoperit un fapt uimitor: regii Frantei erau incoronati, de sute de ani, depunând juramântul pe o Evanghelie scrisa partial in limbaj glagolitic, mostenita de la primul rege francez crestinat, Clovis. Tarul Petru a descifrat cu usurinta textele scrise intr-o limba asemanatoare celei slavone. In cazul pietrei descoperite in Muntii Neamtului, lucrurile sunt insa mai complicate, fiindca literele glagolitice sunt insotite de simboluri misterioase, formând mesaje de sine statatoare. In opinia profesorului Ionita, acest fapt ar putea fi explicat prin aceea ca, in urma cu peste o mie de ani, locuitorii acestor tinuturi au incercat sa imbine alfabetul glagolitic care tocmai se raspândea, cu propria lor forma de exprimare scrisa, datând din vremea getodacilor. O desoperire asemanatoare a mai fost facuta, pe teritoriul tarii noastre, doar în Basarabi, in judetul Constanta, unde a fost scos la lumina un complex rupestru sapat intr-un masiv muntos de creta. In lume, se mai pastreaza de asemenea sapte manuscrise glagolitice, adevarate opere de arta in opinia profesorului Ionita, printre acestea numarându-se cele de la Vatican, Athos si Sinai. Dat fiind faptul ca scrierea glagolitica a fost folosita in exclusivitate doar pentru textele si mesajele cu caracter religios, piatra descoperita pe Valea Bistritei ar putea reprezenta fie un monument funerar al vreunui conducator, fie un altar de inchinaciune al crestinilor timpurii de pe meleagurile noastre. „Facem in continuare cercetari in zona si mai ales ne straduim sa descifram textul sapat in piatra, fiindca descifrarea acestor grupuri de litere ce contin un mesaj evident ar putea elucida aspecte inedite cu privire la istoria veche a României”, a spus Dumitru Ionita. Vestigiu arheologic, dinamitat de cautatorii de comoriVestigiul cu inscriptii glagolitice, datând dupa primele estimari ale profesorului Ionita cel putin din secolele IX-X, nu a scapat insa manifestarilor barbare ale oamenilor timpurilor noastre. Dupa ce au aflat de descoperire, câtiva localnici au dinamitat pur si simplu blocul de piatra, in speranta ca sub ea vor gasi ingropate comori. Nu au gasit nimic, insa au reusit sa distruga partial piatra inscriptionata, dislocând-o si spargând-o in trei blocuri distincte. Din nefericire, autoritatile nu au luat nicio masura vizavi de actul de barbarie comis. Din fericire, insa, inscriptiile misterioase s-au pastrat in marea lor majoritate si asteapta sa fie descifrate, pentru a dezvalui, peste arcul timpului, mesajul lasat de stramosii nostri in urma cu mai bine de 1000 de ani.
Tablite si pietre inscriptionate cu scrieri vechi de mii de aniMuntii Neamtului s-au remarcat, secole la rând, prin frumusetea de neegalat a locurilor si prin bogatia traditiilor populare. Descoperirile uimitoare facute de un profesor din partea locului au avut, insa, darul sa stârneasca largi controverse in rândul istoricilor si sa aduca zona in centrul atentiei, transformând-o intr-un tinut al misterelor greu de elucidat. Aici, au fost gasite tablite din lut, imprimate cu pictograme care s-ar putea dovedi a fi forme ale celei mai vechi scrieri din lume. Mai nou, tot aici a fost descoperita o ciudata structura megalitica, inscriptionata cu un amestec de litere glagolitice, caracetere paleoslavone si simboluri necunoscute. in cazul in care ar fi descifrat, textul ar putea oferi informatii despre viata si cultura celor care au trait pe aceste locuri cu mai bine de o mie de ani in urma.
Ciprian Predescu

Luna cu Înger

Autor: Marian Deaconu
Intr-o roca selenara s-a descoperit statuia unui inger! Un savant de renume din Washington a facut de curand publica stirea ca echipajele de cosmonauti ale NASA au adus de pe Luna o roca in care era incastrata o statueta din metal de 30 de cm reprezentand un inger cu aripile deschise.
Statueta a fost adusa pe Pamant acum 26 de ani de catre membrii echipajului Apollo 11, afirma dr. Morris Wedler, un reputat geolog din Washington, ce a lucrat el insusi la NASA vreme de doua decenii. Dupa parasirea agentiei, in 1987, savantul a pastrat insa legatura cu fostii sau colegi ajungand si in posesia uluitoarei informatii. "Implicatiile ce decurg din descoperirea acestei uluitoare statuete sunt absolut naucitoare”, declara el, inseamna ca odata, in vechime, pe Luna a existat o admosfera care a permis viata si ca acolo au locuit fiinte inteligente cu un pronuntat simt al frumosului.
Ingerul - o reprezentare a unei femei cu aripi crescute din umeri si parul lung ondulat a fost confectionat dintr-un compus al fierului, care se gaseste numai pe solul lunar, ceea ce inlatura cu desavarsire posibilitatea ca statuia sa fi fost lasata acolo de membrii echipajelor spatiale terestre sau de fiinte extraterestre. In plus, metalul a fost indelung slefuit de reprezentantii civilizatiei misterioase care au facut statuia.

Cronovizor

Dorim să retrăim trecutul. Cronovizorul există, dar face parte din acea categorie de descoperiri ce vor rămâne mult timp ascunse...

Preotul şi teologul Francois Brune, în cartea sa, "Morţii ne vorbesc", scrie că benedictul Pellegrino Ernetti, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, a realizat împreună cu o echipă de 12 specialişti un aparat pe care l-a denumit cronovizor. Cu ajutorul lui a reuşit să capteze în anii ’70 ai secolului al XX-lea sunetul şi imaginea unei tragedii antice jucate la Roma în anul 169 î.Hr. Tragedia este "Tieste" de Quintus Ennius, astăzi uitată. Cu acest aparat s-au mai putut primi şi planurile unui viitor hold-up, putând astfel să prevină Poliţia şi să facă să eşueze operaţiunea. Nu este exclus, în această idee, ca pe viitor să reuşim să înregistrăm orice evenimente petrecute, derulate în mod real. În acest sens s-ar putea crea o istorie adevărată a omenirii, s-ar putea afla mai uşor autorii unor crime, dar în acelaşi timp s-ar putea afla şi derularea vieţii intime a fiecăruia, ceea ce cred că nu şi-ar dori nimeni. Atunci viaţa pe Pământ şi-ar schimba radical coordonatele. Din această cauză, chiar dacă un asemenea aparat poate deveni o realitate, cu siguranţă el nu va fi folosit pe scară largă.

Insula cu tezaur

Autor: Marian Deaconu
Ile-aux-Chenes este o insula misterioasa. De 2 secole se tot vorbeste despre un tezaur care s-ar gasi aici. Dar dupa 200 de ani de sapaturi cu tehnici dintre cele mai perfectionate, dupa cateva decese, nu se stie inca ce s-a ascuns la Oak Island in largul Noii Scotii.
Este cea mai bizara dintre insulele care adaposteste tezaur de pe planeta. Se stie unde se gaseste tezaurul dar nu si ce contine! Si mai ales nu se stie cine a construit sistemul de capcane dintre cele mai ingenioase care s-ar fi putut crea vreodata de catre om.
In 1795, Danie McGinnis, un adolescent care locuia pe continent si care se amuza vanand potarnichi pe aceasta insula, a zarit o roata de scripete de nava atarnand pe o craca. Chiar sub ea a remarcat o denivelare usoara a solului, ca si cum cineva ar fi facut acolo o gaura. Nelinistit ca era vorba de un tezaur acuns acolo, candva, de catre pirati, a alergat sa dea vestea prietenilor sai. La cateva picioare adancime, ei au dat peste cateva dale de piatra aranjate. Le-au ridicat si au contunuat sa caute cu infrigurare. La 3 metri (10 picioare) au dat peste a doua platforma facuta din bile de stejar. Le-au scos si au continuat sa sape timp de cateva zile.
La 6 matri, au gasit o noua platforma, iar la 9 alta. Si sub ea pamantul era din nou tasat, cu argila si roci. Copiii au inteleles ca aceste platforme serveau de a se imparti greutatea tonelor de pamant. Numai ca 9 metri de sapaturi era deja prea mult pentru ei asa incat au abandonat lucrarile si asa au ramas pana in 1804. O companie a reluat munca facuta de copii si s-au continuat sapaturile, descoperindu-se alte platforme si straturi de aluviuni batatorite, carbune si chiar fibre de cocotier!
La a 9-a platforma, 27 de metri, prima descoperiere interesanta: o dala de piatra grea, marcata pe verso, cu o inscriptie intr-o limba indescifrabila. Cand muncitorii au ajuns la 33 de metri, s-au oprit pentru ca se intunecase afara. A doua zi, surpriza: putul se umpluse trei sferturi cu apa. De unde venise? Nu se stie. Dar mai ales de ce nu s-au umplut puturile imediat cu apa?
Timp de cateva saptamani oamenii au scos apa cu galetile si cu pompe improvizate fara a reusi sa scada nivelul apei. In primavara urmatoare ei au facut un alt put cu speranta de a pune mana pe comoara prin partea de jos. Au coboart la 37 de metri apoi s-au indreptat catre putul cu tezaur. Dar cand l-au atins, apa a izbucnit cu forta si muncitorii abia au scapat. Al doilea put a fost inundat. Apa a tasnit in momentul in care s-a ridicat o lada ca si cum acesta reprezenta un fel de dop.

Puturile au fost oare construite pe sistemul vaselor comunicate extrem de ingenios? Munca a fost abandonata si reluata abia in 1849. De data asta nu s-a mai sapat, ci s-a forat pentru a se sti tot ceea ce se gasea la fund. Primele rezulatate au confirmat sperantele cele mai nebune: dupa ce a depasit 110 picioare foreza a tarversat 10 cm de lemn (probabil o lada de comori?) si a penetrat un metal.
Cand s-a scos foreza s-au gasit esantioane de stejar si ceea ce parea a fi 3 impletituri de aur. Era pentru prima oara cand se avea proba ca pe fund se alfa ceva valoros. Nelinistiti ca au descopetit in fine camera tazaurului, cautatorii au continuat munca cu si mai mare asiduitate. Dar nu au reusit sa scoata apa din puturi nici macar cu ajutorul pompelor.
In vara lui 1850, ei s-au decis deci, sa foreze un alt put pentru a putea usura pomparea. Au sapat pana la 36 de metri. Brusc, catastrofa: in mai putin de 20 de minute, putul s-a umplut cu apa la acelasi nivel cu celalalt! Abia in acest moment un muncitor a avut ideea de a gusta apa din put: era sarata. Era deci apa din mare si nu din subteran. Asadar putul era legat cu marea, de aceea nu era deloc surprinzator faptul ca nu se ajunse sa se pompeze!

La cativa metri de acolo s-a gasit un loc de unde apa aputea sa scape, la maree scazuta, traverand nisipul. Muncitorii au scos imediat nisipul si oamenii au observat cum plaja a fost acoperita cu un strat compact de galete si de roci, alge si fibre de nuca de cococs. Altfel spus, cineva a transformat 45 de metri de plaja in burete, apoi a acoperit-o cu nisip. Plaja era complet artificiala!
Dar asta nu era totul: 5 conducte subterane de scurgere acopereau niste galete mari si roci plate conduceau la intrarea intr-un tunel. La maree inalta, apa se infiltra prin aceste 5 conducte si prin tunel in directia pututului cu tezaur. Si ipoteza cu busoanele s-a dovedit reala: daca cineva ar fi ridicat platformele din puturi, ar fi dat defapt drumul apei din mare sa le umple.
Misteriosii constructori ai acestui sistem ingenios au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca vreun intrus sa ajunga la tezaur. Cine sunt insa acesti ingeniosi constructori? Specialistii considera ca pentru aceasta munca ar fi trebuit sute de muncitori timp de 6 luni. Ori in legiune nu s-a pastrat nicio amintire privind o asemenea activitate. Niciodata nu s-a gasit vreo urma ca insula ar fi fost locuita.
De la mijlocul secolului XIX si pana astazi, peste 10 companii au incercat sa intre in posesia tezaurului misterios din Ile-aux-Chenes. Toate s-au contruntat cu problemele inundatiilor subterane. Unele persoane chiar au murit. In 1987 s-au forat 5 gauri in sol, in care s-au introdus dinamita, de-a lungul directiei presupuse a tunelului de irigare, care aduce apa de mare pana in puturi. Apa a fost pompata cu succes pentru prima oara in 1990. Dupa care a fost reluat forajul.
La 50 de metri, varful forezei a intalnit un obstacol: 17,5 cm de ceea ce parea a fi ciment. Sub ciement existau 10 cm de lemn, apoi 1 metru de metal, apoi din nou lemn si ciment. Acolo parea sa fie o bolta de 2 metri. Forajele au continuat, s-au multiplicat. Dupa saptamani de munca, oamenii nu au mai putut localiza putul original, dar se cheltuisera deja 115.000 de $ asa incat noii actionari au decis sa abandoneze lucrarile.
Nici succesorii lor nu au avut mai mult succes. De fapt, nu munca a devenit azi si mai dificila, deoarece insula a fost gaurita atat de mult incat s-a transformat enorm. Nimeni nu mai stie unde se gasesc puturile originale. Iar despre constructori nu avem nici macar un indiciu. Cu toate astea se continua sapaturile. Actualii cautatori sunt cei de la compania Triton Alliance, care sapa continuu din 1997. Dar nu s-a gasit inca nimic pe insula...

"Călător în eternitate"

John Titor(calator in timp venit din anul 2036 ) a afirmat ca experimentul din Elvetia(CERN) va conduce la descoperirea accidentala a particulelor care vor permite calatoria tehnologica in timp(am precizat termenul "calatoria tehnologica" fiindca exista si alte cai si metode).
Pana in prezent afirmatiile lui John Titor s-au adeverit ( boala vacii nebune, care face ravagii printre oameni in 2036, este mai raspandita decat se credea...).
CERN a realizat cel mai mare accelerator de protoni construit vreodata care permite ciocniri sau coliziuni proton - proton.
Unii cercetatori au aratat ca unul dintre rezultate ar putea fi crearea de "mini gauri negre" sau obtinerea de "microsingularitati", dupa cum le numeste John Titor , care vor face accesibila tehnologic calatoria in timp
Un asemenea mod de propulsie permite si calatoria in spatiu si face accesibile sistemele planetare vecine(pune capat prizonieratului civilizatiei umane pe Terra).
"OZN-uri se propulseaza deformand spatiul si timpul" (Bob Lazar)
http://www.boblazar.com/

Fără răspuns

-- Stiinta a avansat uluitor in ultimele decenii, iar rapiditatea cu care se dezvolta noile tehnologii este socanta. Cu toate acestea exista inca numeroase locuri, personaje si obiecte invaluite intr-un soi de "ceata".

Mary Celeste

Nava Mary Celeste a fost lansata la apa, pentru prima data, in 1860 in Scotia. Numele original a fost "Amazon". In primii zece de ani a fost implicata intr-o serie de accidente si a avut mai multi proprietari. In cele din urma a fost cumparata la un targ de nave vechi pentru suma de 3000 de dolari si dupa multe reparatii a fost inregistrata sub numele de "Mary Celeste". Pe 7 noiembrie 1872, nava a plecat din New York sub co­manda lui Benjamin Briggs, la bord aflandu-se sotia si fetita acestuia, dar si un echipaj de 8 oameni. Transporta 1700 de butoaie de alcool nerafinat avand ca destinatie Genova, Italia. Nava a fost descoperita navigand in largul insulelor Azore, in acelasi an, fara oameni la bord, dar perfect functionala. Nu erau urme de atac, insa, toate documentele, in afara de jurnalul de bord, disparusera. La inceputul lui 1873, doua barci de salvare au acostat pe tarmurile Spaniei, intr-una fiind un cadavru si un steag american, in cealalta alte cinci cadavre. S-a presupus ca acestea erau ramasitele echipajului de pe Mary Celeste insa nu au fost identificate niciodata.

Doamna Babuska

In urma analizarii fotografiilor si filmelor din timpul asasinarii lui John F. Kennedy, din 1963, a fost remarcata o femeie misterioasa. Aceasta purta un pardesiu maro, iar pe cap o esarfa (acesta este motivul poreclei pentru ca esarfa semana cu basmaua purtata de batrane in Rusia). Femeia parea sa tina ceva in dreptul fetei, posibil un aparat de fotografiat. "Doamna Babuska" (foto dreapta) apare in mai multe fotografii surprinse la locul crimei. Chiar si dupa impuscaturi, cand majoritatea oamenilor a fugit din zona, ea a ramas in acelasi loc (posibil pentru a face poze). In 1970, o femeie pe numele Beverly Oliver s-a prezentat la politie sustinand ca ea este Babuska, insa povestea sa avea foarte multe necon­cordante si a fost considerata o escroaca. Nici pana astazi nu se stie cine a fost aceasta Babuska sau ce facea acolo.

Zumzetul din Tao

Asa-numitul "zumzet din Tao" (taos hum) este un sunet care se aude de obicei in zone cu foarte multa liniste, unde unii oameni percep un soi de huruit usor sau sunete de motor diesel la distanta. Fenomenul a primit numele de "zumzetul Taos" dupa regiunea din Mexic unde a fost auzit pentru prima data la inceputul anilor '90. Oamenii de stiinta nu au gasit nici semnale sonore, nici electromagnetice, care sa explice simptomele. Cum sunetele nu pot fi inregistrate de niciun aparat, oamenilor de stiinta le este imposibil sa afle care este cauza. Se crede ca este vorba de unde magnetice foarte puternice, deoarece persoanele sensibile la acestea acuza senzatii de ameteala si greata.

Manuscrisul Voynich

Manuscrisul Voynich este un document din Evul Mediu scris intr-o limba necunoscuta si cu un alfabet care nu a fost inca descifrat. Insa ciudatele ilustratii au alimentat diferite teorii referitoare la originea manuscrisului, la continutul textului si la scopul pentru care fusese scris. Acesta a fost descoperit de anticarul si colectionarul american Wilfrid M. Voynich, in 1912, intr-o vila de langa Roma. O parte din pagini lipseste, ramanand doar 240, dupa cum se vede din numerotarea paginilor. Ilustratiile din carte i-au determinat pe cercetatori sa imparta cartea in mai multe capitole: plante, astronomie, biologie, cosmos, farmaceutica si retete.

Giulgiul din Torino

Giulgiul din Torino, numit de unii crestini Sfantul Giulgiu, este o panza de in, pastrata la capela regala a Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul din Torino. Pe acesta se afla imprimata imaginea corpului unui om care prezinta semne de agresiune fizica si, in special, de crucificare. De-a lungul timpului, a generat numeroase controverse intre credinciosii crestini, care il considera o relicva (giulgiul in care a fost invelit Iisus Christos dupa crucificare), si oamenii de stiinta, care cred ca este vorba de un artefact. Testele cu carbon 14 au plasat crearea lui in Evul Mediu, totusi, antropologii spun ca giulgiul nu poate fi datat, deoarece nu este alterat (testele cu carbon sunt realizate pe lucrurile aflate in stare de descompunere).

Jack Spintecatorul

Timp de trei luni, de la sfarsitul lunii august si pana la inceputul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a fost scena unei serii de crime odioase - inca nerezolvate. Asasinatele se caracterizau printr-o salbaticie nemaiintalnita; fiecare dintre cele cinci victime, prostituate, au fost atacate pe la spate si tuturor li s-a taiat gatul. In patru cazuri, corpurile au fost mutilate si disecate. Numele de "Jack Spintecatorul" a fost preluat dintr-o scrisoare trimisa Agentiei Centrale de stiri din Londra de catre o persoana care pretindea ca este ucigasul. Politia a avut multi suspecti, dar nu a putut aduna suficiente dovezi pentru a condamna pe cineva.

Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor, cunoscut si sub numele de "Triunghiul Diavolului", este o zona din Oceanul Atlantic, aproximativ triunghiulara ca forma, cu cele trei colturi localizate de Insulele Bermude, Porto Rico si Fort Lauderdale, Florida. Exista numeroase legende si povesti referitoare la intamplari stranii petrecute in aceasta regiune: disparitii ale unui numar mare de vase si aparate de zbor, activitati paranormale in care legile fizicii sunt efectiv sfidate, multe dintre acestea fiind puse inclusiv pe seama extraterestrilor.

Criminalul Zodiac

Criminalul Zodiac a actionat in nordul Californiei timp de zece luni la sfarsitul anilor '60. Primele doua victime ale sale au fost impuscate in zona orasului Benicia. In cea de-a doua serie de crime, de data aceasta la Vallejo, a incercat sa omoare doua persoane insa una dintre ele a supravietuit in mod miraculos, cu toate ca fusese impuscata in cap si gat. Dupa 40 de minute, politia a primit un telefon anonim de la un individ care pretindea ca este asasinul acelor persoane, povestind si despre crimele anterioare. Dupa o luna, trei scrisori au ajuns la redactiile ziarelor din California continand un mesaj codat din care criminalul spunea ca ii vor putea afla numele. Criminalul trimitea in mod regulat scrisori codate politiei prin care acestia aflau unde se afla urmatoarele victime. Politia a avut un suspect, Arthur Leigh Allen, dar probele stranse impotriva acestuia au demonstrat mai degraba contrariul. Pana astazi, crimele Zodiac nu au putut fi elucidate.

Obiectele de la Aiud.

Aceste obiecte vin din Camera dispărută...

In anul 1974 langa Aiud au fost descoperite de o echipa de muncitori care lucaru la o cariera de nisip, trei obiecte misterioase ingropate la 10 metri in pamant.
Doua dintre acestea s-au dovedit a fi oase de mastodonti ( fapturi disparute de peste un milion de ani de pe planeta), al treile obiect insa le-a dar mare bataie de cap specialistilor.
Obiectul metalic gasit avea forma de ciocan iar in interiorul lui erau doua gauri.De fapt, nu forma obiectului metalic era neobisnuita ci materialul din care era alcatuit. Obiectul era format din 12 tipuri diferite de metale dar unul singur era cel principal – aluminiul.
Aluminiul este un metal care a fost descoperit abia in anul 1875, iar la sfarsitul secolului al 19-lea a fost prelucrat pentru prima oara termic, astfel incat sa se poata alcatui obiecte din el; pana atunci aluminiul exista doar in natura sub forma de minerale.
Pe langa aceasta, obiectul gasit era acoperit cu un strat de oxid mai gros de un milimetru, avand in vedere ca aluminiul se oxideaza in prezenta oxigenului cu un strat foarte, foarte subtire, un milimetru de oxid pe un obiect de aluminiu inseamna foarte mult, deci acel obiect descoperit era foarte vechi.
Unul din oamenii care au cercetat acel obiect era specialist in nave spatiale si el a ajuns la concluzia ca acel obiect reprezinta de fapt talpa de aterizare a unui obiect zburator de dimensiuni mici.
Aceasta teorie a fost acceptata.

Deci?

Fluorura - un instrument de supunere si imbecilizare a populaţiei

Adaptare după un fragment din lucrarea „Minciuni oficiale”de David Heylen Campos

Citiţi aici prima parte a articolului:

Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală (1) Continuăm prezentarea studiilor legate de efectele derivaţilor din fluor asupra sănătăţii umane. În 1988, Laboratorul Naţional Argonic (Illinois, SUA) confirma faptul că fluorul putea transforma celulele normale în celule canceroase. Deşi această descoperire părea alarmantă, puţine ţări au luat măsuri. Doctorul Ardi Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentară Preventivă din cadrul Universităţii din Toronto şi preşedinte al Asociaţiei Canadiene pentru Cercetare Dentară, a făcut nişte declaraţii uluitoare ziarului Tribune, la finele anului 1999. În acel interviu, Limeback explică: „Copiii mai mici de trei ani nu trebuie să folosească pasta de dinţi cu fluor sau să bea apă fluorizată, iar în Toronto bebeluşilor nu trebuie să li se mai dea apă de la robinet.” Acelaşi doctor declara într-un interviu: „Au fost deversate fluoruri contaminate în depozitele noastre de apă, aproape o jumătate de secol. Majoritatea aditivilor de fluoruri provin din curăţarea căminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei. Asta înseamnă că am administrat populaţiei fluoruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fără nicio vină au fost expuse la substanţe cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumulării de substanţe toxice din organism, repercusiunile asupra sănătăţii individului pot fi catastrofale.”Într-un studiu apărut „Applied Statistics” în anul 1977, D.J. Newell stabilea și el o legătură directă între fluorizarea resurselor de apă şi cancer. Interesant din acest punct de vedere este şi studiul lui I.A. Disney, publicat în „Community Dentistry and Oral Epidemiology” în 1990 privind utilizarea în şcoli a apei fluorizate. Alte studii demne de a fi citate: „Rata de incidenţă a cancerului osos în New York”, de M.C. Mahoney, publicat în „Amerian Journal of Public Health” în 1991, precum şi „Fluorizarea apei potabile şi osteosarcomul” de S. E. Hrudley, publicat de „Canadian Journal of Public Health” în 1990. Concluziile acestor studii afirmă că efectele fluorizării pot acţiona şi peste generaţii, provocând naşterea unor copii fără oase sau acefalici. Un studiu desfăşurat de Procter&Gamble în 1991 a demonstrat că, dacă se consumă doar jumătate din cantitatea recomandată de fluor, creşte semnificativ riscul de apariţie a defectelor genetice. În 1993, Institutul de Ştiinţă, Sănătate şi Mediu Înconjurător al Statelor Unite a ajuns la aceeaşi concluzie.Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociaţia Naţională pentru Apă Pură din SUA, a descoperit că în zonele în care s-a realizat fluorizarea apei numărul de copii născuţi morţi este mai mare cu 25% decât în cele în care apa nu este fluorurată. O altă analiză, realizată pentru Departamentul de Stat al Sănătăţii din SUA, arată că în zonele cu apă fluorurată numărul de persoane bolnave de sindrom Down este cu 30% mai mare decât în zonele în care apa nu este fluorurată. Cercetările realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la concluzii similare în America Latină: în zonele în care apa este fluorurată, cazurile de mortalitate infantilă şi malformaţii congenitale sunt foarte ridicate ca număr.Un studiu recent al Universităţii din Toronto a ajuns la concluzia că în cazul locuitorilor din zonele în care nivelul fluorului din apă este mai ridicat decât în alte părţi, riscul de producere a fracturilor de şold a crescut considerabil. Mai mult decât atât, s-a descoperit că fluorul modifică structura osoasă a fiinţei umane. Prezenţa unei cantităţi prea mari în componenţa scheletului uman e periculoasă, deoarece oasele devin mult mai fragile. Studii clinice realizate începând cu anii ‘90 în SUA au demonstrat că există o strânsă legătură între consumul de apă fluorizată şi fracturi. La data de 22 martie 1990, revista New England Journal of Medicine a publicat un studiu privind creşterea numărului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoză, fenomen legat de consumul de fluor. În acelaşi an şi pe parcursul următorilor doi, revista de specialitate a Asociaţiei Medicale Americane a publicat trei articole care vorbeau despre legătura dintre fracturile de şold şi fluorul adăugat în apă. Alte cercetări realizate începând cu 1991, în cadrul Programului Naţional de Toxicologie american, au arătat că există o creştere certă a cazurilor de osteosarcom, o formă de cancer care atacă oasele, la persoanele care ingerează frecvent fluoruri, fie din apa potabilă, fie din pasta de dinţi. Alt efect dovedit al fluorizării îl constituie blocarea sintezei colagenlui, ceea ce afectează grav atât oasele cât şi tendoanele, muşchii, pielea, cartilagiile, plămânii, rinichii şi traheea. În 1991, Centrul Regional de Combatere a Infestărilor din Akrom (Ohio) a dat publicităţii un raport care preciza că „s-a constatat decesul unei persoane după ingestia a 16 mg de fluoride. Este de ajuns 1/10 dintr-un gram de compuşi ai fluoridelor pentru a ucide un bărbat de 80 de kilograme”. Potrivit aceluiaşi centru, „pasta de dinţi fluorizată conţine până la 1 mg/gram de fluor”. Compania „Procter&Gamble” recunoaşte public că atât de familiarul tub de pastă „conţine teoretic suficient fluor ca să ucidă un copil mic”. La 27 iulie 1985, „Procter and Gamble” a făcut o prezentare ştiinţifică la Institutul Naţional pentru Ştiinţele Sănătăţii Mediului, intitulată cât se poate de semnificativ: Studii asupra carcinogenicităţii cu sodium-fluor la şobolani.Conform estimărilor ştiinţifice, cantitatea de fluor în apă nu trebuie să depăşească 1 ppm. Cu toate acestea, în multe zone din Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, nivelul depăşeşte 2 sau 3 ppm, fiind, în opinia doctorului Lames Patrick, om de ştiinţă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate al SUA, total inadecvat în scopuri terapeutice. De fapt, există ţări care consideră chiar şi 1 ppm o cantitate foarte mare. Este interesat de observat că în Japonia, de exemplu se utilizează indicele superior din a opta parte recomandată de guvernul nord-american.Consistenta listă a efectelor secundare a fluorului nu se încheie aici. Există şi alte efecte, mai subtile, ale fluoridelor asupra omului, cunoscute şi utilizate în lagărele germane şi gulagul sovietic. Fluorurile şi controlul mentalFaptul că apa potabilă din lagărele germane şi din gulagul sovietic era în prealabil puternic fluorizată a fost prezentat mult timp drept o dovadă a menţinerii normelor sanitar-biologice la deţinuţi. Această subită grijă faţă de om avea însă un revers cunoscut doar de câţiva. În realitate, fluorizarea intensă a apei de băut inducea în subiecţi obedienţă şi le afecta spiritul critic. Acest mic „detaliu” a rămas secret dintr-un motiv uşor de bănuit: în toate zonele urbane se practică, de câteva decenii, fluorizarea intensă a apei potabile. Potrivit cercetătorului Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sănătăţii, în timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher, gradul de fluorizare a apei în Irlanda de Nord s-a triplat. Conform lui Stephen, acest lucru nu a fost făcut în scop profilactic, pentru a se preveni apariţia cariilor, ci din dorinţa de a calma o zonă a ţării cu risc ridicat de conflict. Dacă a fost aşa, de unde ştia prim-ministrul că apa fluorizată avea proprietăţi de modificare a comportamentului individului?La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost create lagărele de concentrare. Nivelul tensiunii din lagărele de concentrare era extrem şi în orice moment s-ar fi putut isca revolte, însă germanii au găsit o metodă simplă şi ieftină de a menţine prizonierii liniştiţi şi letargici. Au descoperit că micile doze zilnice de fluor adăugate în apă drogau individul, afectându-i creierul şi menţinându-l supus. Această descoperire surprinzătoare putea fi folosită mai ales în ţările cucerite, pentru a menţine populaţia „sub control”.Fabrica I.G. Farben era cea care urma să producă aceste doze de fluor. Era o companie germană de produse chimice, una dintre cele mai mari din lume la vremea respectivă. Principala sa filială se afla aproape de lagărul de la Auschwitz, dintr-un motiv foarte simplu: mâna de lucru era „gratuită” şi departe de zonele bombardate de aliaţi. La sfârşitul războiului aliaţii controlau deja toate instalaţiile şi tehnologiile produse în laboratoarele Farben. A fost trimis aici un grup de cercetători conduşi de un om de ştiinţă pe nume Charles Elliot Perkins, expert în chimie, biochimie, fiziologie şi patologie. Acesta a fost informat despre metodele folosite de germani pentru supunerea prizonierilor, printre care figura şi utilizarea fluorului.Însă Perkins a făcut o greşeală: a spus prea multe lucruri adevărate. După cercetările făcute între 1940 şi 1950, el a declarat că fluorura din apă a produs modificări majore la nivelul creierului, mai precis în hipocamp. Înainte de a muri (se presupune că a fost asasinat), a declarat de multe ori că trebuie evitată fluorizarea globală. Înainte de începutul războiului, prin anii ’20, compania I.G. Farben a încheiat afaceri de milioane cu diverse companii şi personalităţi din Statele Unite, iar în timpul conflictului armat aceste afaceri s-au menţinut. Printre aceste firme şi personaje s-au aflat şi Henry Ford, General Motors Company sau Standard Oil al familiei Rockfeller.Toate aceste firme şi oamenii de afaceri multimiliardari au investit mari sume de bani pentru construirea de fabrici sub marca I.G. Farben, printre aceştia remarcându-se extrem de bogata familie Mellon. În 1933 a fost creat Melleon Institute, o fundaţie independentă care se ocupa cu finanţarea noilor descoperiri din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, printre ele aflându-se, în mod curios, şi „extraordinara substanţă profilactică pentru carii”. Relevant este faptul că familia Mellon a fondat uriaşa fabrică de aluminiu ALCO, cea mai mare producătoare de reziduuri toxice.Ştia guvernul american care erau efectele negative ale fluorului asupra sănătăţii? Au fost ascunse aceste informaţii pentru a proteja sinistra conspiraţie financiară, care folosea fluorul ca monedă de schimb? Şi, mai mult decât atât, deţinând aceste informaţii, cu ce intenţie au iniţiat cele mai puternice firme americane o campanie internaţională pentru promovarea folosirii fluorului în afara ţării lor?Nu există un răspuns convingător la această întrebare, dar este îngrijorător să observăm că mai mult de 60 de calmante care se vând astăzi pe piaţă folosesc fluorul în compoziţia lor. De exemplu, Diazepam, cunoscut şi sub numele de Valium, are efecte mult mai puternice prin fluorizare, dând naştere unui alt calmant puternic, Rohypnolul, care este produs de Roche Products, o filială a companiei I.G. Farben. Dar acest caz nu este unic. Stelazine, puternicul tranchilizant fluorurat este folosit şi astăzi în toate azilurile de bătrâni şi în ospiciile din toate lumea. În perioada anilor 1990, cercetările conduse de Phillis Mullenix, toxicologul de la Harvard, au arătat că fluorura în apă poate conduce la scăderea IQ-ului şi produce în cobai simptome ce pot fi asemănate cu hiperactivitatea şi deficitul de atenţie. Cu câteva zile înainte ca cercetarea ei să fie acceptată spre publicare, Mullenix a fost concediată din funcţia de şef a departamentului de toxicologie de la Forsyth Dental Center din Boston. Apoi aplicaţia ei pentru un grant de continuare a cercetărilor legate de fluorură şi sistemul nervos central a fost respinsă de Institutul Naţional de Sănătate din SUA (NIH) spunându-i-se că „fluorura nu are efecte asupra sistemului nervos central”.

Dimensiuni

Iată un articol interesant.

Un avion de pasageri, care a dispărut fără urmă în anul 1946, pe traseul Rio – Havana, a aterizat în luna decembrie 1993, pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul său se aflau 36 de schelete.Oamenii de specialitate vorbesc despre „cel mai mare mister din istoria zborului”. Un mister care a devenit cu atât mai mare, cu cât este vorba despre bătrînul avion Lockheed Constellation, care a decolat în anul 1946 şi la bordul căruia s-au găsit în 1993, la aterizare, ceşti de cafea caldă şi ţigări aprinse marca Old Gold, demult dispărută. Pe locurile pasagerilor se aflau ziarele zilei cu data de 21.09.1946, care nu erau îngălbenite de vreme şi miroseau încă a tipar.„Aş fi dorit să pot da o explicaţie, dar mă aflu în faţa unui mister” spune expertul Herman Guevara, conducătorul unui grup foarte numeros de cercetători, căruia i s-a încredinţat misiunea de a cerceta misterioasa aterizare a avionului demult dispărut.„Singurul lucru pe care îl pot spune cu precizie este faptul că avionul, împreună cu toţi pasagerii săi, a fost dat dispărut în anul 1946, în timpul unui zbor de la Rio de Janeiro la Havanna. Într-un mod inexplicabil, avionul a aterizat în 1993 şi arată de parcă ar fi decolat ieri.Cum poate ateriza un avion având doar schelete la bord, numai Dumnezeu ştie! Cei 36 de pasageri, precum şi echipajul format din patru persoane au decolat după toate regulile.” Incredibila poveste a început atunci când un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche, din Panair Do Brasil, a apărut deasupra aeroportului Bogota şi a început aterizarea. Personalul aeroportului a încercat în zadar să oprească aterizarea avionului necunoscut, deoarece, în acelaşi moment un Boac din Brussel se pregătea şi el să aterizeze. Mulţumită manevrelor abile ale căpitanului Anthony Bolard în vârstă de 54 de ani, al companiei britanice, s-a putut evita în ultima clipă o ciocnire fatală.„Când avionul fantomă s-a oprit, personalul de pază a deschis uşile şi, cu mare groază, a descoperit în interior lui numai schelete”, spune Guevara. „Unul dintre oamenii noştri de pază, un fost soldat în marină, s-a speriat atât de tare, încât şi-a pierdut echilibrul.”După o examinare amănunţită, resturile pasagerilor au fost transportate într-un spital militar, pentru a fi cercetate, iar avionul a fost parcat într-un hangar bine păzit, în care accesul era strict interzis.Cercetările se concentrează asupra întrebării: unde a fost avionul în toţi aceşti ani? Singurul lucru cert este numărul de zbor al acestuia - 348, locul de decolare şi destinaţia.Din grupul de experţi care cercetează acest caz face parte şi cercetătorul în domeniul parapsihologiei Dr. Gloria Hamandez. După cum afirmă aceasta, în acest caz poate fi vorba despre o deplasare în timp. Ea a lansat şi ipoteza că moartea pasagerilor ar putea avea legătură cu un posibil contact cu fiinţe extraterestre.„Dacă avionul ar fi zburat într-un gol din timp, oamenii ar fi rămas cu siguranţă în viaţă. Şi în plus, ei nu ar fi fost nici măcar cu o zi mai în vârstă decât erau la decolarea ce a avut loc în anul 1946”, a adăugat un om de specialitate.„Însă, datorită faptului că avionul era plin cu schelete si curelele de siguranţă erau încă nedesfăcute, nu poate fi exclusă teoria că cineva "din afară" i-a omorât pe pasagerii aflaţi la bordul avionului şi apoi, dintr-un loc necunoscut, l-ar fi dirijat spre Pământ. Se ştie că extratereştrii pot executa operaţiuni extrem de complexe, datorită tehnologiilor foarte avansate pe care le deţin.”Guevara afirmă că echipa de cercetători va face tot ce îi stă în putinţă pentru a elucida acest mister. „Eu mă rog să fim suficient de puternici pentru a putea accepta realitatea, oricare ar fi ea”, încheie Guevara.

Deja vu

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar odata, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.
Unele persoane ajung pana in punctul in care pot da detalii amanuntite despre locuri pe care le vad pentru prima oara ca si cum, intr-o experienta sau existenta anterioara, ar fi trait exact aceleasi senzatii, iar sentimentul de deja vu poate fi atat de intens incat apare tendinta de a fi asociat cu aspecte mistice ale vietii. Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvetian si fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu in momentul in care s-a aflat in fata unui tablou ce ilustra un medic. Senzatia de familiaritate a psihologului fata de pantofii si hainele personajului din tablou l-a determinat intr-un final pe acesta sa concluzioneze: persoana pictata era el insusi in timpul unei vieti anteriorare, explicatie cel putin ciudata, tinand cont ca este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai secolului XX.
Ce este senzatia de deja vu?
Desi in prezent exista peste 40 de teorii care incearca sa explice bizarele feste ale mintii umane, oamenii de stiinta sunt inca rezervati asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzatiile de deja vu si cel care, de altfel, a impamantenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. In volumul sau intitulat "L'Avenir des Sciences Psychiques", volum ce a fost publicat in anul 1876, omul de stiinta francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu – deja trait, deja senti – deja simtit si deja visite – deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit si sentimentul de deja entendu – deja auzit, precum si antonimul jamais vu – nemaivazut, senzatie opusa celei de deja vu, in care o persoana revenita intr-un loc familiar, spre exemplu, realizeaza ca nu mai recunoaste nimic.
Desi senzatiile de deja vu apar pe toata durata vietii, medicii au reusit sa identifice intervalele de varsta in care ele apar cel mai des, asta si ca o explicatie e existentei lor. Varstele critice sunt cele cuprinse in intervalul 15 – 19 ani si 35 – 40 de ani. Daca in cazul adolescentilor o posibila explicatie a aparitiei senzatiei de deja vu este data de reactia creierului in fata unor experiente noi si intense pe care subiectul nu le-a mai trait, in cazul persoanelor de varsta medie, vinovata de senzatiile misterioase ar fi criza varstei mijlocii, cea care incepe sa le joace feste subiectilor, dandu-le acestora false senzatii despre experiente care nu au avut loc.
Posibile explicatii ale sentimentului de deja vu
Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta.
Ignorate o buna perioada de timp in mediile academice, datorita tot mai desei lor asocieri cu fenomene care ies din sfera stiintei (reincarnarile, fenomenele OZN sau parapsihologia), senzatiile de deja vu au reintrat de curand in atentia cercetatorilot dupa ce acestia au reusit sa aprofundeze studiul creierului uman.
Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte din studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.
O alta teorie acceptata de catre oamenii de stiinta este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Acesta sustine ca memoria se comporta asemenea unei holograme, creierul fiind capabil sa creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzatii. Conform cercetatorului olandez, senzatia de deja vu nu ar fi altceva decat reminiscente ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latenta, revin la suprafata in momentul in care gasesc un corespondent in lumea reala.
Nu putea lipsi din aceasta lista psihiatrul american Robert Efron, cel care a dat nastere teoriei care ii poarta numele si care mai este cunoscuta si ca teoria procesarii duale. In urma studiilor efectuate pe pacientii din Spitalul de Veterani din Boston, Efron a concluzionat ca senzatia de deja vu isi are explicatia in procesele neurologice. Astfel, creierul care este asaltat zilnic de milioane de informatii poate sa nu se sincronizeze perfect atunci cand este vorba de asimilarea acestora. Medicul american a observat ca emisfera stanga a creierului este responsabila de sortarea si asimilarea informatiilor primite. De asemenea, omul de stiinta a sesizat faptul ca senzatiile pot fi percepute cu o anumita intarziere, fapt ce duce la inregistrarea acestora ca experiente trecute, in realitate ele nefiind mai vechi de cateva secunde.
Senzatia de deja vu si visele premonitorii
Una dintre cele mai aprigi dispute ale oamenilor de stiinta este cea legata de asocierea senzatiei de deja vu cu visele premonitorii. Omul de stiinta elvetian Arthur Funkhouser sustine ca visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Desi nu exista o explicatie general acceptata a aparitiei unor asemenea vise, testele efectuate de savantul elvetian pe studentii de la Universitatea Oxford arata ca un procent de aproape 13 % dintre persoane au intr-adevar vise premonitorii. Un studiu realizat in 1988 de un psihiatru american, Dr. Nancy Sodow, confirma teoria lui Arthur Funkhouser, desi procentul indicat de aceasta din urma nu este mai mare de 10%. Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasle senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.
BIZZARE FACTS
Desi nu este considerat drept un sentiment de deja vu, senzatia pe care au pilotii in timpul zborurilor cu avioane supersonice este similara cu cea pe care copiii o au in visele lor. Visele in care este retraita senzatia de zbor apar numai in timpul copilariei si dispar odata cu varsta adolescentei. Cu toate acestea, exista un procent, desi extrem de mic, al persoanelor care au declarat ca viseaza ca zboara chiar si la maturitate.
Multi dintre cei care au experimentat senzatia de deja vu, sustin ca aceasta apare in urma rapirilor extraterestre si ca urmare a reprimarii memoriei de catre potentialele fiinte din spatiul extraterestru. Sedintele de hipnoza nu au adus nici un rezultat plauzibil, atata vreme cat unele concluzii par sa sustina asemenea declaratii hazardate.
Desi o senzatie de deja vu nu dureaza mai mult de 30 de secunde, exista persoane pentru care un astfel de sentiment dureaza mult mai mult, fara a fi asociat cu vreo boala psihica. Este celebru cazul unui inginer britanic pensionat care s-a plans in repetate randuri familiei de prezenta unor indelungate senzatii de deja vu. Sfatuit de membrii familiei sa viziteze o clinica de psihologie, acesta a raspuns resemnat: „Nu are nici un rost. Stiu deja cum va fi”. Cazul a fost studiat de Dr. Chris Moulin, pisholog in cadrul Universitatii din Leeds. Cercetatorul a declarat ca a fost socat in momentul in care, intalnindu-l pe britanicul in cauza, acesta i-a descris in detaliu parintii pe care nu exista nicio posibilitate sa ii fi intalnit vreodata.

Înviere

Daca am fi inchisi intr-o cutie vidata si impenetrabila, am muri in cel mult cinci minute, prin asfixiere. Insa, conform fizicii cuantice, miscarea aleatorie a moleculelor care ne compun ar face ca, peste un numar de ani ce se scrie ca un 1 urmat de un milion ori un miliard ori un miliard de zerouri, sa fim recompusi in starea biomoleculara pe care o aveam inaintea mortii si sa inviem pur si simplu!

Timpul

Calatoria in timp
De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa “putem da timpul inapoi” pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa aruncam o privire catre viitor...


Foto (15)
Timpul ne insoteste pretutindeni, amintindu-ne de unicitatea fiecarei clipe a trecerii noastre prin Univers. Dar ce este timpul in esenta sa? Avea dreptate Einstein cand spunea ca timpul este relativ? Sa fie posibila calatoria in timp?
In acest articol
Timpul lui Einstein
Ambiguitatea timpului
5 intrebari si raspunsuri despre timp
Cum construim masina timpului?
Dilemele si interdictiile timpului
Timpul lui Einstein
De milenii, cei mai straluciti savanti si oameni de stiinta au incercat sa rezolve una dintre cele mai mari enigme ale umanitatii: natura timpului. Are timpul un inceput? Va ajunge vreodata la un sfarsit? De ce se misca doar intr-o directie? Si ce este de fapt timpul? Albert Einstein a rasturnat toate teoriile existente cand, la inceputul secolului XX, a demonstrat ca timpul este relativ si ca depinde de miscare si de gravitatie. Teoria sa revolutionara a deschis calea catre studiul gaurilor negre, al gaurilor de vierme si asupra calatoriilor in timp.
Astazi, la inceput de secol XXI, majoritatea fizicienilor sunt convinsi ca acceptia comuna a timpului care se scurge ireversibil, zi de zi, este complet gresita si ca, in curand, vom avea instrumentele teoretice si practice necesare descoperirii adevaratei naturi a timpului, o natura mult mai subtila si mai complexa decat cea pe care o banuiam.
Timpul este anonimul care ne aluneca printre degete, luand cu el intreaga noastra existenta. Fiecare stie ce este timpul deoarece il simte cum trece – acesta este, probabil, cel dintai aspect al experientei umane.La fel de adevarat este insa ca aceasta trecere este perceputa diferit de catre fiecare individ. Timpul psihologic nu este la fel de obiectiv ca timpul fizic. Albert Einstein spunea ca „o ora petrecuta in compania unei fete dragute trece mult mai repede decat o ora petrecuta pe scaunul unui dentist.“ Poate ca de aceea au aparut ceasurile – modul stiintific de a masura timpul obiectiv, in afara trairilor personale. Acum cateva sute de ani, oamenii presupuneau ca timpul si spatiul sunt pur si simplu date de Dumnezeu. Sf. Augustin din Hippo a remarcat faptul ca „incercarea de a defini timpul se manifesta prin insiruirea unor cuvinte ce se vor pierde fara a reusi, insa, sa contureze un portret al acestuia.“
Demonstratia lui Albert Einstein conform careia timpul este relativ a fost un adevarat soc si pentru comunitatea stiintifica, si pentru cea religioasa. Pe scurt si pe intelesul tuturor, esenta teoriei este ca „timpul meu nu este acelasi cu timpul tau, daca ne miscam diferit.“ Daca iei, de exemplu, un avion de la Bucuresti la Cape Town, vei fi in contratimp cu cateva nanosecunde (nanosecunda este a miliarda parte dintr-o secunda) fata de cei ramasi pe loc.
Mai precis, durata calatoriei va fi un pic diferita daca o masori tu in avion, fata de cea indicata de ceasul Aeroportului Otopeni. Deci intervalul de timp dintre doua puncte stabile nu este fix, ci depinde de contextul in care este masurat. Deformarea timpului prin miscare se numeste efect de dilatatie si poate fi demonstrata folosind ceasuri atomice. Intr-un faimos experiment din 1971, doi fizicieni au instalat intr-un satelit care urma sa se invarta in jurul Pamantului doua ceasuri atomice. Ele au inregistrat o diferenta de 59 de nanosecunde fata de ceasurile de pe Pamant – exact cum prezicea teoria lui Einstein.
Teoria lui Albert Einstein s-ar confirma si mai convingator daca am detine tehnologia necesara pentru a depasi viteza luminii (300.000 km/s) – lucru care astazi este irealizabil, tinand de domeniul fizicii teoretice sau al SF-ului. In sfarsit, ipotetic vorbind, daca am atinge aceasta viteza, consecintele ar fi cel putin ciudate: de exemplu, am putea calatori cu o racheta timp de doi ani pana la cea mai apropiata stea, urmand ca apoi sa ne reintoarcem pe Pamant, unde i-am gasi pe cei dragi mai batrani cu 14 ani decat i-am lasat. Acesta se numeste „efectul gemenilor“: daca un membru al unei perechi de gemeni ar pleca in calatorie, la inapoiere cei doi nu ar mai avea aceeasi varsta.

FACTS: Who`s Who in Time
Galileo Galilei (1564-1642) A fost primul om de stiinta care a demonstrat ca timpul este un parametru-cheie in legile miscarii. Legenda spune ca, in timpul unei plicticoase slujbe religioase, Galilei se juca penduland un felinar si astfel a descoperit principiul ceasului cu pendul, in iunie 1637.
Isaac Newton (1642-1727) Si-a fondat teoria despre timp in anul 1686. A considerat ca intregul Univers este aidoma unui mecanism de ceasornic si ca partile acestuia se misca cu precizie matematica, stabilita de legi fixe si previzile. Timpul lui Newton este absolut si universal, acelasi pentru toata lumea, si nu depinde de modul in care se misca indivizii.
Alexander Friedman (1888-1925) A demonstrat ca un univers infinit aflat in continua expansiune poate avea un inceput localizat in timp – reluand astfel ideea Sf. Augustin. Modelul matematic prin care explica expansiunea Universului este prima teorie in care se foloseste termenul de Big Bang.
Albert Einstein (1879-1955) A revolutionat ideile lui Newton. A demonstrat ca timpul nu este absolut si universal, ci e relativ. Astfel, timpul tau si timpul meu nu sunt aceleasi daca ne miscam diferit, pentru ca timpul se dilata prin miscare. Einstein mai spunea ca „trecutul, prezentul si viitorul sunt doar iluzii.“
Hermann Minkowski (1864 -1909) A aratat ca teoria lui Einstein despre relativitatea timpului implica o legatura inexorabila intre timp si spatiu – notiuni ce nu pot fi separate. Minkowski afirma ca „de acum inainte, timpul si spatiul in sine sunt sortite sa se vestejeasca pana vor ajunge simple umbre.“
John Archibald Wheeler (1911-2008) Este fizicianul care a inventat si a definit exact termenul de gaura neagra. El considera gaurile negre niste tesaturi infinite ale timpului – portaluri spre eternitate. „Timpul este modalitatea prin care natura a facut ca lucrurile sa nu se intample toate deodata“, spunea el.

Ambiguitatea timpului
In afara de miscare, mai exista un mod de a dilata timpul – gravitatia. Timpul curge cu atat mai incet, cu cat gravitatia este mai mare. Acest fenomen poate fi demonstrat daca punem ceasuri in rachete sau daca, de exemplu, masuram frecventa vibratiilor din timpul exploziei unei cladiri, la baza si la varful acesteia. Pe Terra, acest efect este minuscul, dar daca ne-am apropia de o gaura neagra, timpul ar deveni din ce in ce mai greoi, pana cand, la intrarea in aceasta, ar ingheta cu totul. Se pare ca in interiorul gaurii negre se afla punctul fara intoarcere, eternitatea, timpul fara de timp si spatiul fara de spatiu.
Alta ambiguitate e aceea ca, din moment ce timpul este diferit pentru observatori diferiti, notiunile de „acum“ sau de „prezent universal“ nu mai au nici un sens. In viata de zi cu zi, impartim timpul in trecut, prezent si viitor, dar acestea sunt doar niste etichete menite sa ne puna ordine in viata. Din punctul de vedere al fizicii moderne, in loc de a spune ca „doar timpul prezent este real, pentru ca se intampla acum“, mai corect ar fi sa ne gandim la toate evenimentele din trecut si viitor ca si cum s-ar petrece acum.
Ramane un mister, daca admitem ca fizicienii au dreptate, de ce percepem timpul ca pe ceva ce trece moment cu moment. Filosofii si fizicienii cerceteaza de milenii daca scurgerea timpului este un efect fizic, sau o iluzie. Ceea ce se stie sigur este ca in fizica nu exista nimic care sa corespunda unui flux sau unei miscari a timpului. Sunt unii care ar putea spune ca, desi conceptele de trecut si viitor nu au un sens universal, cu siguranta exista o distinctie in timp intre directia spre trecut si directia spre viitor. Ei ar argumenta ca suntem totusi inconjurati de procese care au o directie in timp: oamenii imbatranesc, focul se aprinde, arde, apoi se stinge. Insa acestora fizicienii le pot raspunde ca la mijloc se afla o lege fundamentala a naturii – caldura paraseste corpurile calde si intra in corpurile reci.
Cand punem mai multe cubulete de gheata intr-un pahar cu whisky, nu ne asteptam ca lichidul sa inceapa sa clocoteasca. Intregul Univers pare a fi supus unei degradari termice continue si ireversibile: toate sursele sale de energie – asemenea stelelor – se consuma si mor. Toate procesele din Cosmos se hranesc din resturile de energie ale Big Bang-ului, pana cand aceasta va fi epuizata in intregime, moment in care Universul va muri. Daca acceptam aceasta teorie – tributara cosmologiei clasice a Big Bang-ului –, atunci putem spune ca moartea termica a Universului va insemna si moartea spatiului si a timpului.
Toate lucrurile care au un inceput ajung la un sfarsit. Daca timpul s-a nascut o data cu Big Bang-ul, neexistand un inainte, daca credem, asemenea Sf. Augustin, ca „lumea a fost facuta cu timp, nu in timp“, atunci e logic ca timpul sa se termine la un moment dat. Aceasta teorie are insa, si in fizica, si in filosofie, numeroase critici si alternative.

FACTS: Bizarerii ale timpului
Viteza celor mai puternice radiatii cosmice este atat de mare, incat acestea strabat intreaga Cale Lactee in mai putin de 15 minute.
In 1972, fizicianul american Bruce Partridge a incercat sa detecteze unde radio venite din viitor, folosind o antena-prototip amplasata in varful unui munte, pe care a indreptat-o spre spatiul intergalactic. Antena nu a receptionat insa nimic.
Daca am fi inchisi intr-o cutie vidata si impenetrabila, am muri in cel mult cinci minute, prin asfixiere. Insa, conform fizicii cuantice, miscarea aleatorie a moleculelor care ne compun ar face ca, peste un numar de ani ce se scrie ca un 1 urmat de un milion ori un miliard ori un miliard de zerouri, sa fim recompusi in starea biomoleculara pe care o aveam inaintea mortii si sa inviem pur si simplu!
Poate fi credibil ca Universul in care traim s-a format dintr-o raza cuantica a carei durata a reprezentat doar a zecea parte dintr-o milionime x 1018 x 1018 x 1018 x 1018 dintr-o secunda?

5 intrebari si raspunsuri despre timp
1. Are timpul un inceput? Ce se intampla inainte sa apara timpul? A intreba ce a fost inainte de aparitia timpului este similar cu a intreba cam cat de la nord este situat Polul Nord. Stephen Hawking remarca: „Polul Nord marcheaza cea mai indepartata limita geografica a Pamantului, dar Pamantul nu se termina practic acolo.“ In acelasi mod, timpul poate avea o limita extrema, Big Bang-ul. Teoria cosmologica a Big Bang-ului a oferit un raspuns despre cum s-au zamislit spatiul si timpul. Ultimele teorii din fizica sustin insa ca timpul nu ar avea inceput sau sfarsit, intrucat Universul s-ar afla intr-o eterna miscare de extindere/dilatare si restrangere/contractie. Potrivit lor, nu ar fi existat un singur Big Bang, ci o infinitate.
2. Putem intoarce timpul inapoi? Multi scriitori de literatura SF au sugerat ca sageata timpului poate fi aruncata si spre trecut, si spre viitor. Stiintific vorbind, insa, in lumina celor mai noi teorii din fizica, rasturnarea timpului ar fi posibila doar daca Universul s-ar extinde la maximum, adica la infinit, si apoi ar incepe, brusc, sa se contracte. In acest caz, ne-am confrunta cu urmatoarele consecinte: apa ar curge in sus, oamenii ar intineri, iar stelele ar absorbi toata caldura si lumina. Existenta ar avea sens invers, iar oamenii ar fi instabili din punct de vedere mental. Practic, ar fi tot lumea noastra, numai ca lucrurile s-ar petrece pe dos. Pana acum, orice incercare de a descrie din punct de vedere fizic modelul timpului care inverseaza Universul a esuat.
3. Este posibila intoarcerea in timp cu o viteza mai rapida decat a luminii? Teoretic, daca am putea depasi bariera luminii, am putea sa vizitam trecutul. Conform teoriei relativitatii, daca ai incerca sa accelerezi un corp cu viteza luminii, acesta ar deveni foarte greu. In masa lui ar intra din ce in ce mai multa energie, in timp ce energia necesara pentru cresterea vitezei ar scadea cantitativ. Ar fi nevoie de o cantitate uriasa de energie pentru a atinge viteza luminii, ceea ce actualmente este imposibil.
4. Exista ceva care sa poata calatori mai repede decat lumina? Teoria relativitatii nu exclude posibilitatea unei calatorii cu viteze superioare celei a luminii. Fizicienii au descoperit tahionii – particule ipotetice care pot circula in timp mai repede decat lumina. Ei ar putea fi folositi pentru a calatori in trecut. Totusi, marea majoritate a comunitatii stiintifice este sceptica in privinta existentei tahionilor. 5. Exista timpul in realitate?Spatiul si timpul sunt notiuni de baza ale fizicii. Multe teorii explica fenomene si formule plecand de la aceste notiuni. Spatiul si timpul sunt miezul multor structuri. Dar ce sunt ele cu adevarat nu stie – practic – nimeni.

FACTS: Unitatile de masurare a timpului
Attosecunda. Este a miliarda parte dintr-o miliardime de secunda. O attosecunda reprezinta cel mai scurt interval de timp care are nume. O miscare din interiorul atomului dureaza o attosecunda, acest fapt fiind observat de catre cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Viena in cadrul unui experiment cu raze laser.
Picosecunda. Este a mia parte dintr-o miliardime de secunda. In apa (H2O), legatura dintre atomii de hidrogen se rupe si se reface la interval de cateva picosecunde.
Microsecunda. Este a miliona parte dintr-o secunda. Dupa ce fitilul dinamitei a ars, sunt suficiente 24 de microsecunde pentru ca aceasta sa explodeze. Un liliac poate percepe ecourile la un interval de doar 2 microsecunde.
Secunda. O pulsatie a inimii unui om dureaza in jur de o secunda. Ritmul batailor inimii este diferit la fiecare persoana, dar in mod normal au loc intre 50 si 100 de batai pe minut.
Ora. In medie, o persoana consuma intr-o ora aproximativ 350.000 jouli de energie. In biologie, cea mai rapida reproducere a celulelor prin diviziune dureaza o ora.
Ziua. Timpul aproximativ in care Pamantul se invarteste o data in jurul axei sale. Mai precis, miscarea de rotatie dureaza 23 de ore, 56 de minute si 4 secunde.

Cum construim masina timpului?
Calatoria in timp este unul dintre cele mai vechi si mai dragi visuri ale scriitorilor de anticipatie. Poate fi el realizat? Daca ne raportam la teoria relativitatii, nu exista motive intemeiate care sa impiedice acest fenomen; concretizarea lui ar insemna rezolvarea a nenumarate probleme cea mai mare dintre acestea fiind construirea unei masini a timpului.
La inceputul anilor ‘80, a fost lansata ideea calatoriei in timp printr-o gaura de vierme. Gaura de vierme este o structura ipotetica a spatiu-timpului, reprezentata sub forma unui tunel lung si subtire care face legatura intre doua puncte de spatiu-timp. Ea ar fi o zona de gravitatie intensa, asemanatoare unei gauri negre; dar, in timp ce gaura neagra este o calatorie catre nicaieri, gaura de vierme are atat intrare, cat si iesire. In limbajul SF, o gaura de vierme este o scurtatura intre doua puncte din spatiu-timp.
Obiectele care trec prin ea pot fi proiectate in trecut sau in viitor. Unii fizicieni cred ca gauri de vierme, de dimensiuni colosale, apar la fiecare Big-Bang, deci ele se afla undeva in Cosmos. Altii considera ca gaurile de vierme ar trebui cautate in microlumea cuantica. Unii ingineri si fizicieni cu idei mai nonconformiste au cochetat, la nivel teoretic, cu ideea construirii unei gauri de vierme, deci a unei masini a timpului. Va prezentam, pe scurt, demersul lor, sfatuindu-va totodata: Don’t try this at home!

1. Coliziunea
Primul pas in construirea unei gauri de vierme ar incepe nu in Cosmos, ci intr-un mediu controlat (laborator), in interiorul unui accelerator de particule numit collider. Asta pentru ca, daca am incerca sa cream o gaura de vierme in spatiu, ar trebui sa facem o taietura in spatiu-timp, ceea ce ar duce la eliberarea unor energii colosale, avand drept consecinta distrugerea naturii sau formarea de gauri negre. De aceea, cea mai buna idee ar fi manipularea particulelor la o scara cat mai mica, iar asta ar urma sa intre in sarcina collider-ului.
Collider-ul recreeaza conditiile care existau la cateva microsecunde dupa Big Bang, atunci cand temperatura era de 10 miliarde de miliarde de grade Celsius. El izbeste doua nuclee de uraniu cu o viteza enorma. Socul impactului amesteca nucleele dand nastere unui corp amorf, compus din constituenti de baza: quarci si gluoni (quarc – particula de baza care formeaza particulele elementare; gluon – particula ipotetica, neutra, fara masa, care se pare ca ajuta, alaturi de quarci, la formarea celorlalte particule). Primul collider din lume a fost inventat in 2002, in laboratorul CERN din Elvetia.

2. Implozia
Corpul amorf format din quarci si gluoni este pus intr-un shaker, care il amesteca cu o intensitate de 100 x 1018 x 1018 amperi. Pentru a crea aceasta intensitate, shaker-ul trebuie sa fie o incapere vidata, securizata, ai carei pereti sa fie formati din campuri magnetice. In interiorul sau se introduce corpul amorf, apoi se dezvolta o energie echivalenta cu cea obtinuta prin detonarea a 20 de bombe termonucleare. In acel moment, campurile magnetice se comprima si strivesc corpul amorf. Teoretic, dupa ce are loc explozia, la o scara incredibil de mica, spatiul se transforma intr-o agitatie clocotitoare, numita de fizicieni spuma de spatiu-timp.
Aici se formeaza si dispar in permanenta gauri de vierme temporare. Pentru a captura una dintre ele, e necesar sa se injecteze, prin implozie, un puls energetic echivalent cu 10 x 1018 jouli. Daca implozia functioneaza, corpul amorf agitat livreaza un impuls din magnitudinea sa spre o gaura de vierme temporara, luand-o in posesie si stabilizand-o indeajuns pentru pasul urmator.

3. Marirea
Pentru a trimite un temponaut intr-o gaura de vierme, aceasta ar trebui sa fie, in mod evident, de cel putin cativa metri latime, deci gaura de vierme microscopica trebuie marita. Marirea necesita folosirea unui camp antigravitational, care scoate gaura de vierme din spuma spatiu-timp. Pentru a genera antigravitatie, se poate injecta in gaura de vierme energie negativa, dar procurarea acesteia nu este usoara. O energie laser de foarte mare intensitate ar putea sa lanseze impulsuri scurte, gratie carora s-ar produce atat energie negativa, cat si pozitiva.
Pentru a se capta doar energia negativa, se vor folosi oglinzi rotative, care o vor directiona spre gura gaurii de vierme. O data ce marirea va fi realizata prin efectul antigravitational, insasi natura spatiala a gaurii de vierme va genera o antigravitatie indeajuns de puternica pentru a stabiliza definitiv marimea gaurii.

4. Diferentierea
Pasul final consta in transformarea gaurii de vierme intr-o masina a timpului. Acest proces necesita manipularea unei guri a gaurii de vierme, in timp ce cealalta ramane stabila. Procesul implica stoparea cresterii cand gaura de vierme este inca de marime subatomica. Apoi se injecteaza o forta electrica ce permite mutarea gurilor, prin folosirea campurilor electrice si magnetice. Una dintre guri poate fi rotita in jurul unui tub circular, intr-un accelerator de particule special adaptat.
Efectul de dilatare a timpului va imprima o diferenta permanenta de timp intre cele doua guri. Acest pas ar putea dura ani, dar, in momentul realizarii lui, gaura de vierme ar putea fi manipulata din nou prin intermediul pasului 3, astfel incat sa creasca pana la dimensiunile la care ar permite intrarea unui temponaut. In momentul de fata, insa, nu exista tehnologia necesara decat pentru realizarea pasului 1.

FACTS: Alte moduri de a construi masini ale timpului
In afara de gaurile de vierme, au mai fost studiate alte doua tipuri de masini ale timpului. In 1937, matematicianul van Stockhum a demonstrat teoretic ca, daca un cilindru de dimensiuni gigantice s-ar invarti in jurul axei sale, el ar rasuci spatiu-timpul ca intr-un vortex, permitand astfel aparatului spatio-temporal ce navigheaza in cilindru sa se intoarca in trecut (vortex – miscare circulara care formeaza vid in centrul cercului pe care il traseaza si atrage catre acest vid corpurile cu care intra in actiune).
Cealalta metoda implica asa-zisele sfori cosmice. Aceste legaturi subtiri de energie se presupune ca sunt un fel de urme indepartate ale Big Bang-ului. Ele ar avea o greutate enorma si ar produce efecte gravitationale puternice. Matematicianul american J. Richard Gott al III-lea a facut urmatorul calcul: o pereche de sfori cosmice drepte miscandu-se una langa cealalta cu o viteza foarte mare, pe cai paralele, ar permite scurte salturi in timp. Un astronaut care „infasoara“ sforile pe o traiectorie selectata s-ar putea intoarce in timp. Calculul lui Gott este insa unul idealist, intrucat presupune ca sforile au o lungime infinita si sunt perfect drepte.
CALATORIA IN VIITORIntr-un anumit sens, calatorim in viitor – dar secunda cu secunda, pe masura ce trece timpul. Teoria relativitatii spune, insa, ca am putea ajunge mult mai repede intr-un anumit moment din viitor, daca am calatori cu viteza luminii. De exemplu, daca am dispune de un aparat care ar atinge 300.000 km/s, am ajunge in anul 3000 intr-un singur an. Teoretic este posibil, practic e inca imposibil.
CALATORIA IN TRECUTGandul, masina a timpului care se afla la dispozitia fiecaruia dintre noi, ne transporta zilnic in trecut, prin intermediul amintirilor. Totusi, calatoria in trecut este diferita de cea in viitor si e mult mai greu de realizat. Pentru a reusi, ar trebui sa facem un salt in spatiu-timp, iar apoi ar trebui sa stim sa tinem sub control si sa exploatam bizarele deformari ale gravitatiei – intrucat totul s-ar petrece pe dos.

Dilemele si interdictiile timpului
Chiar daca nimic din teoria lui Einstein nu interzice calatoria in trecut, oamenii de stiinta resping ideea ca fiind prea ciudata sau chiar paradoxala. Ce s-ar intampla cu un calator care s-ar intoarce in timp si si-ar omori mama la momentul cand ea este inca doar un copil? Cu siguranta, el nu s-ar mai fi nascut, deci nu ar fi putut comite crima. Pentru a rezolva aceasta dilema, Stephen Hawking (foto, jos)) a propus o „conjectura de protectie a cronologiei“ ce interzice intoarcerea in timp. Aceasta impiedica o gaura de vierme si orice alt dispozitiv sa fie transformate intr-o masina a timpului. Alta interdictie, venita din fizica cuantica, se bazeaza pe principiul incertitudinii al lui Heisenberg si se aplica domeniului subatomic.
Pe de o parte, energia fluctueaza imprevizibil chiar si in spatiul liber; nimic nu poate opri aceste fluctuatii, intrucat asa este alcatuita natura spatiu-timpului in care traim. De aceea, pentru o calatorie in timp – in eventualitatea in care am avea deja la dispozitie o masina a timpului –, am „imprumuta“ practic energie gratuit, pacalind astfel natura. Natura ne-ar permite acest imprumut atata timp cat energia ar fi returnata rapid. Conform principiului nesigurantei, cu cat ar fi mai mare cantitatea de energie de care am avea nevoie, cu atat durata imprumutului ar fi mai scurta.
O masina a timpului ar transforma energia imprumutata intr-un salt in timp. Insa daca respectiva masina nu s-ar intoarce aproape instantaneu inapoi, energia cuantica lipsa ar genera campuri gravitationale masive, care ar distruge gaura de vierme folosita. Din perspectiva principiului incertitudinii al lui Heisenberg, am putea folosi o masina a timpului, dar am ramane pentru vesnicie captivi in spatiu-timpul destinatiei alese.
Cercetarile profesorului Kip Thorne (foto, jos), de la Institutul de Tehnologie din California, lasa deschis raspunsul la intrebarea daca fluctuatiile energiei ar putea distruge gaura de vierme si deci masina timpului. Poate ca o viitoare teorie a gravitatiei, din perspectiva cuantica, ne va lamuri acest aspect – desi fizica cuantica nu se impaca prea bine cu gravitatia. Cele mai faimoase teorii cuantice care au tangenta cu gravitatia, teoria M (unificarea tuturor fortelor si particulelor naturii intr-o schema matematica) si teoria sforilor / corzilor (Universul este format din lanturi si fasii) nu au avut foarte multe de spus cu privire la calatoria in timp. Nu toti fizicienii sunt adepti ai paradoxurilor calatoriei in timp.
David Deutsch, de la Universitatea din Oxford, crede ca, dimpotriva, fizica cuantica vine in ajutor. Nesiguranta din principiul lui Heisenberg se datoreaza faptului ca nu se poate sti cu certitudine ce se va intampla in momentul urmator. Un mod prin care se poate elimina nesiguranta este vizualizarea unui ansamblu de realitati contradictorii, fiecare reprezentand un posibil viitor atomic. Deutsch propune ipoteza a doua universuri paralele. Intr-unul dintre ele, atomii se misca spre dreapta, in celalalt – spre stanga.
Din perspectiva cuantica, ambele universuri sunt reale, intrucat in fizica cuantica exista un numar infinit de realitati paralele. In cazul in care calatoria in timp ar fi posibila, nesiguranta atomica ar putea fi amplificata la dimensiuni individuale, asa incat un calator in timp sa nu aiba un singur trecut, ci o multitudine. Ar putea sa-si omoare mama in istoria unei lumi, lasand-o totusi in viata in universul din care a plecat. Doar cativa savanti cred ca teoria relativitatii este adevarata in raport cu timpul si gravitatia.
Alte teorii alternative ale gravitatiei evidentiaza indepartari de la teoria relativitatii, ele putand fi confirmate in laborator, in viitorul apropiat, prin urmatoarea generatie de acceleratoare de particule. Acceleratorul Large Hadron Collider, de la laboratorul CERN de langa Geneva, poate deja amesteca protoni si antiprotoni cu o energie nemaiintalnita. Se presupune ca, in cativa ani, aceste coliziuni cu viteze foarte mari vor putea crea gauri negre microscopice si, in cele din urma, gauri de vierme. Chiar daca marirea acestor gauri de vierme nu va fi inca posibila, se va incerca trimiterea prin ele a unor particule in viitor sau in trecut. In functie de rezultatul acestui experiment, calatoria in timp va fi, in sfarsit, confirmata sau infirmata.

FACTS: Scurta istorie a calatoriilor in timp
1895. H.G. Wells scrie romanul Masina timpului, punctul de plecare al SF-ului modern.
1905. Albert Einstein publica prima sa lucrare despre teoria relativitatii, demonstrand ca timpul poate fi incetinit.
1915. Einstein isi completeaza teoria, aratand ca gravitatia are, de asemenea, capacitatea de a dilata timpul.
1937. Van Stockhum apeleaza la teoria relativitatii pentru a demonstra ca, folosindu-ne de campul gravitational al unui cilindru gigantic, am putea inventa masina timpului.
1949. Kurt Godel lanseaza ideea ca, daca intregul Univers s-ar invarti, intoarcerea in timp ar fi posibila.
1957. John Archibald Wheeler scrie o conjectura despre existenta gaurilor de vierme, dar nimeni nu il ia in serios.
1968. Wheeler inventeaza termenul de gaura neagra: „portiune goala a spatiului si a timpului unde campul gravitational este atat de intens, incat orice traiectorie a razelor luminoase este deviata.“
1986. Carl Sagan publica romanul Contact, in care o gaura de vierme este folosita pe post de masina a timpului.
1988. Dupa ce citeste romanul Contact, Kip Thorne cerceteaza la modul cel mai serios ideea lui Sagan si confirma ca scriitorul a intuit adevarul.
1990. Stephen Hawking intervine impotriva libertatii calatoriei in timp, publicand lucrarea Protectia cronologiei.